Carmen Negoiță: „La Rin Grand Hotel sunt camere de supraveghere, e foarte ușor de verificat dacă galeria a plecat de acolo sau nu”

De Raluca Hagiu, pe Ultimul update Vineri, 03 februarie 2017, 15:58
Carmen Negoiță, blogger și fosta soție a patronului de la Dinamo, Ionuț Negoiță, a postat ieri noapte pe pagina de Facebook, după ce s-a întors de la protest, un comentariu care a stârnit controverse în social media. În această dimineață ne-am băut cafeaua împreună și am discutat despre protest, galerii și spirit civic.

De ce ai ieșit la protest?
Pentru că această lege care le permite funcționarilor publici să primească șpagă e abuzivă, e furt pe față. Și mie și altor oameni ni s-a cerut șpagă în diverse situații, deși nu era legalizat acest lucru. Acum, cu atât mai mult, li se va da acest drept. E un lucru rău atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, e înjositor pentru poporul român. Mi-a plăcut mult un mesaj de la protest… “cetățean furat legal”. Cam așa este.

Cum a fost experiența ta la protest?
Toți cei pe care îi cunosc și care au fost acolo au fost pașnici, nu a venit nimeni cu gânduri de violență. Este evident că cineva a pus un grup să denigreze toată acea mulțime adunată acolo. Un grup minoritar a denigrat o mulțime întreagă.

Ai postat pe pagina de Facebook următorul mesaj…

E o informație pe care ai aflat-o din surse sigure sau ai preluat-o de undeva?
Este citată de mine, sunt informații luate din presă și din social media. Pentru că ne era frig, ne plimbam prin piață, eu și un grup de prieteni și la un moment dat am ajuns în partea dreaptă a Guvernului, spre Ștefan cel Mare și unul dintre prietenii mei a zis…. “S-a schimbat lumea, e ceva ciudat aici.” Iar altul “Băi, ăștia sunt din galerie, hai să plecăm, că nu e bine”. Dădeau cu petarde și lângă ei era un grup de protestatari care striga “Fără violență”.  Practic erau două tabere. Unul din cunoscuții mei a făcut o aluzie că i-a recunoscut pe cei de acolo ca fiind din galeria de la Dinamo. N-am zis nimic.

Ce ați făcut după aceea?
Am plecat fix cu 10 minute înainte de începerea nebuniei. Când am ajuns acasă, toate posturile relatau despre “protestele violente”… Efectiv și-au bătut joc de tot timpul pe care l-am petrecut acolo protestând pașnic pentru niște lucruri în care credem… Ne-au făcut huligani pe toți, ne-au băgat în aceeași oală. În același timp, am început să primesc tot felul de mesaje, inclusiv de la sora mea. Se vehicula că galeria a venit în autocare de la Rin Grand Hotel, pe social media erau tot felul de postări.

Am scris și pe FB… se pare că lumea spune că e adevărat ce au spus prietenii mei în glumă. Nu știu de unde a plecat ideea, cine a lansat-o, dar e foarte important să semnalezi și cineva să investigheze. La Rin Grand Hotel sunt camere de supraveghere, e foarte ușor de verificat dacă galeria a plecat de acolo sau nu. E foarte simplu de văzut. Dacă a fost așa, rușine lor… Au semnalat foarte mulți oameni, nu sunt eu singura. E foarte bine să tragem un semnal de alarmă, pentru ca organele competente să meargă să verifice informațiile, de unde a venit acel grup de rebeli.

E o ipoteză plauzibilă din punctul tău de vedere?
E posibil orice. Pe mine nu m-ar mai surprinde nimic, trebuie să recunosc.

Cum ai răspuns comentariilor de pe Facebook? Sunt oameni care spun că ești curajoasă că ai scris acel mesaj, dar am văzut și comentarii…
… răutăcioase, da. Prin asociere de nume foarte multă lume a crezut că este doar un atac la persoană și că sunt direct interesată. Dacă aș fi vrut să fie atac la persoană, puteam să ies în spațiul media, să spun de fiecare dată când am avut o problemă. Nu am făcut-o. Nu am ieșit nici până acum să dau în el agresiv (n.r. Ionuț Negoiță), deși motive am suficiente. Am tras un semnal de alarmă. Da, am fost rude la un moment, dar pe de altă parte sunt și un cetățean al acestei țări. Dacă ei sunt vinovați, să plătească, dacă nu, foarte bine.

E pagina mea de Facebook, scriu acolo ce vreau eu. Le dau dreptul la opinie celor care nu sunt de acord cu mine, e o țară liberă, poți să-ți spui părerea despre mine. Dacă ești de acord cu mine e ok, dacă nu, e la fel de ok. Am avut și foarte mulți oameni care m-au felicitat, am primit și mesaje în privat de genul: “Dumnezeu să te aibă în pază”, ca și cum îmi purtau de grijă că nu știu ce se întâmplă cu mine a două zi. Le-am spus să stea liniștiți, că nu suntem în codru. Am preluat un comentariu și mi-am spus părerea ca observator care a fost acolo.

Nu ți-e teamă că ar putea să-ți facă probleme fostul soț?
Ce probleme ar putea să-mi mai facă? Nu mi-e frică. Știi cum e cu oamenii ăștia care se cred Dumnezeu. Se găsește unul mai șmecher decât ei de la care și-o iau. Știu că oamenii ăștia care au puterea și banii se joacă uneori de-a Dumnezeu și aș putea să dau exemple până mâine… dar tocmai de asta încerc să-mi văd de joburile mele și de drumul meu. Dar când cineva își bate joc de faptul că am stat în piață 4 ore alături de zeci de mii de oameni…

De precizat că nu sunt în niciun partid, nu am venit să iau partea nimănui, nu fac politică. Am făcut referire doar la câteva puncte din această ordonanță care, personal, mi se pare abuzivă.

În ce relații ai rămas cu fostul soț, Ionuț Negoiță?
Avem două sau trei dosare în care ne judecăm… nu doar statul e păgubit și eu sunt unul dintre cei mici pe care i-a păgubit. Dar sunt mai mulți.

Păgubită financiar dar și emoțional…
Da, de aia și zic, dacă aș fi vrut să-l defăimez ieșeam la tv de fiecare dată când mi-au întâmplat chestii… Din contră, nu răspund la astfel de solicitări. Dar acum mi s-a părut că e și datoria mea să pun punctul pe “i” și să se ia niște măsuri, având în vedere că o să se legalizeze aceste abuzuri și atunci chiar nu o să mai putem face nimic împotriva lor.

Comunici cu fostul soț direct sau doar prin avocați? Aveți doi copii împreună, Ingrid (16 ani) și Harry (14 ani)…
Nu, chiar nu. Nu neapărat că nu aș fi deschisă, dar el are o atitudine foarte reticentă când trebuie să vorbească cu mine. Transmite prin copii tot felul de mesaje, folosește intermediari… Eu nu am prea multe să-i comunic. Eu am custodia copiilor, el are nevoie de procură de la mine când vrea să plece din țară cu copiii.

Multă lume are impresia că ești milionară….
Dacă aș fi fost, aș fi trăit relaxată și liniștită pe o insulă. Am două joburi și multe alte evenimente la care particip, din asta îmi câștig existența. E adevărat că trebuia să primesc bani de la el pe niște acțiuni, dar nu i-am primit. Plătește pensia alimentară, dar partea pe care trebuie să mi-o dea mie nu o plătește. Și nici nu poți să-l execuți pentru că, surpriză, milionarul Ionuț Negoiță nu mai are conturi pe numele lui.

Care sunt sursele tale de venit?
Nu sunt plină de bani, nu am economii în bancă. Cu proiectele pe care le am îmi plătesc facturile de la o lună la alta. E adevărat că am foarte multe haine și pantofi, dar astea nu țin de cald și nici nu îmi plătesc facturile. Am creat o colecție de genți, am foarte multe haine, le primesc pentru diverse proiecte, le port și să le integrez în ținutele de pe blog.

Blogul este o sursă de venit, am făcut foarte multe campanii, am fost imaginea unor centre comerciale… Restaurantul Rawyal e un business de nișă care nu a ajuns la maturitate încă. E o afacere de familie, nu am avut eu bani să o lansez, am apelat la o linie de credit din firma pe care o are mama mea. Am divorțat de 7 ani, dar am devenit persoană publică în urmă cu 4 ani, când mi-am lansat blogul.

Foto: carmennegoita.com

Citește și – Inna, Smiley și Tudor Chirilă – mesaje de susținere pentru protestatari

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro