Cine sunt antrenorii de la „Vocea României”, sezonul 10. Nume-surpriză pentru telespectatori

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 20 iunie 2022, 17:35

„Vocea României” revine la Pro TV, însă cu schimbări la masa antrenorilor. Toamna aceasta, vocile vor vibra pe scena show-ului care a schimbat destine și a scris istorie.

Cine sunt antrenorii de la „Vocea României”, sezonul 10. Nume-surpriză pentru telespectatori

„Vocea României” revine cu cel de-al 10-lea sezon și, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley și Theo Rose, vor sta pe același scaun. Echipa este întregită de Tudor Chirilă, Irina Rimes și Denis Roabeș, solistul trupei The Motans. Cu toții se vor lupta să descopere cea mai bună voce a României.

„Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reușit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoție care vine de la concurenți, iar eu doar trebuie să stau pe scaun și să fiu expus la această emoție, ceea ce este foarte tare. După care am posibilitatea să îmi exersez «competențele pedagogice» (râde) și să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate. Cred că este unul dintre cele mai importante show-uri de televiziune din România și este făcut la un nivel înalt. Îmi este dor de sezoanele trecute, îmi este dor de fiecare atmosferă din fiecare sezon în care am fost în concursul acesta și mă bucur că Pro TV și publicul consideră că sunt o parte mișto din echipa acesta. Iată, sunt și în sezonul acesta de revenire. Dacă este să ne uităm la partea pozitivă din această pauză forțată de pandemie, vedem că s-au adunat mai multe voci bune în toți anii aceștia, poate mulți copii care aveau 14 ani au făcut 16 ani, mulți adolescenți care nu au apucat să intre în momentul acela în show intră acum. Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”, a spus Tudor Chirilă.

vocea româniei sezonul 10

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Romanița Iovan și Iulian Gogan au spus care este secretul relației lor de peste 14 ani

Adda a terminat prima fază a tratamentului pentru boala Lyme. „Urmează 18 luni de injecții”

Cum s-a schimbat relația dintre Ramona Bădescu și iubitul ei, Fabio Cali, după ce au devenit părinți

„Mă bucur că suntem din nou împreună după doi ani de pandemie, de data aceasta pentru o ediție aniversară. Sper că v-a fost dor de noi și revederea va fi una dulce. Avem și colegi noi, de aceea mă aștept la un sezon foarte interesant și plin de surprize. Am văzut-o pe Theo în alte proiecte și mi-a plăcut de ea, atitudinea și frumusețea ei m-au convins din start, iar pe Denis îl știu încă de la începuturi și știu ce «zace» acolo: un strateg înnăscut, un artist pe cât de puternic, pe atât de sensibil și un om bun care nu se sperie de greu și nici de muncă: toate calitățile necesare pentru un antrenor bun. Trebuie să recunosc că «Vocea» este cel mai mare, cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect, care scoate din noi toți talente și aptitudini unice. Mi-a lipsit mult acest antrenament și recunosc că mi-a fost dor și de colegii mei, Tudor și Smiley, pe care abia aștept să-i revăd în acțiune”, a spus Irina Rimes.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!