Când te împrietenești cu camera de filmat de mică, te înscrii la nenumărate cursuri de actorie și apoi te muți în L.A., ca să înveți de la cei mai buni, ai toate șansele să cucerești Cetatea Filmului.
Ana Maria Păcuraru are doar 17 ani, dar știe exact ce-și dorește. Să devină actriță la Hollywood. Desigur, nu e lucru puțin și nici ușor și ea știe asta, însă își investește toată energia în visul american. La cât e de talentată, ambițioasă și perseverentă, are
toate șansele să-l transforme în realitate. Ana Maria îmi povestește la o ciocolată caldă, în cafeneaua Urth, din Orașul Îngerilor, despre cursurile de actorie și școala la care s-a înscris cu câteva luni în urmă cu entuziasmul unui copil în raionul de dulciuri. Este în clasa a XI-a, la Campbell Hall School, unde este colegă cu Elle Fanning, care a jucat în „Maleficent“, alături de Angelina Jolie și Ariel Winter, actrița din „Modern Family“, care a câștigat patru ani la rând premiul SAG pentru cel mai bun serial de comedie. Gemenele Olsen și alți actori de la Hollywood au studiat acolo, iar Ana spune că a văzut-o și pe Sandra Bullock, actrița ei preferată, înscriindu-și băiețelul. „Mă ajută foarte mult să trec prin experiențele unui elev american. Chiar dacă în România am făcut Școala Americană, aici e diferit”.
|Ana Maria Păcuraru și Ariel Winter, la People’s Choice Awards.