Alexandra Stan a răspuns speculațiilor că ar fi într-o relație cu Tristan Tate

De Unica.ro, pe

Alexandra Stan (31 de ani) și Tristan Tate nu au format un cuplu, însă au petrecut un timp împreună. După mai multe întâlniri, solista a luat decizia de a „rupe legătura” cu bărbatul. Ulterior, în presă a apărut o fotografie cu Alexandra și Tristan surprinși într-un moment intim.

„Sunt o persoană asumată. Am avut relații lungi, serioase. Dar, în ultimele luni, am fost singură. Vis-a-vis de ce s-a scris în presă, am ieșit de câteva ori [cu Tristan] și am simțit că nu e ce trebuie, nu e bărbatul cu care aș putea începe ceva serios și am rupt orice legătură”, a mărturisit Alexandra Stan pentru WOWbiz.

Alexandra Stan a răspuns speculațiilor că ar fi într-o relație cu Tristan Tate

„Este foarte trist că, în 2021, încă se dau poze din intimitate la presă. Mi se pare jenant că unii asta cred că înseamnă să fii bărbat. Cred că ar trebui fiecare să își vadă de treaba lui, separat”, a declarat Alexandra Stan pentru Cancan.

În noiembrie 2020, Alexandra dezvăluia că ea și fostul ei iubit, Bogdan Drăghici, s-au despărțit. „Oricât de clișeu pare, Universul lucrează pentru ca noi să putem ajunge la destinație, indiferent care ar fi aceasta. Chiar dacă eu sunt introspectivă și îmi place să studiez ce se întâmplă în jur, tind să mă atașez de oameni, locuri, mirosuri, sentimente, etc.

Sunt totuși om. Așa că ultima relație pe care am avut-o cu un bărbat, chiar dacă a fost cu adevărat eliberatoare și liberă și deschisă, m-a lăsat cu inima frântă, pentru că am făcut greșeala de a proiecta, de a visa, așa că m-am atașat din cauza așteptărilor de viitor”, a transmis Alexandra Stan în mediul online, după despărțire.

Citește și:

Alexandra Stan, dezvăluiri în premieră despre sexualitatea ei: „Eu iubesc și bărbații și femeile”

Alexandra Stan, noi detalii despre momentul în care a fost agresată: „A fost crunt”

Știai că el a fost primul iubit al Alexandrei Stan? Este un celebru artist român

Alexandra Stan, mărturii neașteptate: „[…] mi-a fost trădată încrederea de către un bărbat”

În 2013, Alexandra a fost agresată fizic de Marcel Prodan, managerul și iubitul ei de la vremea aceea. „Am reușit să scap per total [de traumă]. Adică nu pot să spun că mai sunt traumatizată, dar sunt victimă uneori, să știi. (…) Mă pun în postura de victimă fără să vreau”, spunea Alexandra în aprilie 2021, în emisiunea La Măruță.

Pentru Unica, Alexandra a mai dezvăluit recent: „Am mai avut relații în care mi-a fost trădată încrederea de către un bărbat, dar nu s-au terminat cu violență, pentru că am știut când să spun stop și m-am despărțit de persoana respectivă. Doar așa învățăm”.

Foto: Intagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!