Adi Hădean se laudă cu #24centimetri

De Monica Cismaru pe
La ce-s buni 24 de centimetri? Puteți afla răspunsul citind cea mai recentă carte scrisă de Adi Hădean, intitulată chiar așa, „#24centimetri“. Adi Hădean este bucătar, jurnalist, personalitate tv.

E ceva ce n-a fost spus în cea mai recentă carte pe care ai lansat-o, „#24centimetri“?

Bineînțeles, au rămas multe lucruri nespuse și unele e bine să rămână așa. „#24decentimetri“ este despre cum văd eu viața, mâncarea și legătura dintre cele două, este despre rolul pe care l-au avut întâmplările din viața mea în conturarea filozofiei mele legate de gătit și, mai ales, despre ce cred că e bine și ce mai avem de corectat, ca societate, la felul în care mâncăm și înțelegem mâncarea. |n carte sunt cuprinse câteva episoade din viața mea, cu siguranță nu toate, n-ar fi încăput nici în 200 de pagini, nici în „#24centimetri“. Poate încap în alte cărți, dacă-o fi să le scriu.

Ce s-a întâmplat în viața ta de când ai terminat cartea și până azi?

Am deschis înscrierile pentru a doua ediție a „Școlii de Bucătari Adi Hădean“, alături de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, un program de educație gastronomică destinat celor care își doresc să devină bucătari, dar nu au posibilități. Și pentru că lucrurile bune nu au de ce să stea pe loc, la finalul acestei luni, organizez o conferință pentru cei care se pregătesc să deschidă o afacere legată de mâncare, fie că este un restaurant sau un foodtruck. Se numește „Cook your own business“. Cartea a fost o etapă importantă în viața mea, dar sunt și alte proiectela fel de importante pe care mă concentrez, așa că în viața mea se întâmplă mereu multe. Și e bine așa.

Adi Hădean Adi Hădean

Dacă ar fi să pui un hashtag zilei în care răspunzi acestor întrebări, care ar fi acela? Dar al anului 2016?

Zilei de azi i-aș zice #perepedeînainte, deși sper să devină mai pe seara âoffline. Anului 2016 i-aș pune un hashtag foarte folosit în online, dar sugestiv: #așaîncepe. O să vedem împreună unde duce.

Cât e tare ai trăit cartea, cum te-ai simțit scriind-o? Au fost capitole care au mers mai greu și altele mai ușor?

Cartea asta era în mine de multă vreme, doar că nu eu nu știam încă de ea, nu știam că e acolo întreagă. Așa că tot ce am facut a fost să o scot și să o pun pe tastatură. E o carte pe care nu am gândit-o deloc. M-am așezat la laptop și asta a ieșit. E o carte cu și despre amintirile care au jucat un rol important în cine sunt eu azi, așa că am scris-o deodată, ca o scrisoare lungă pe care i-o adresez fiului meu și care îl va ajuta mai târziu să-l cunoască pe tatăl lui așa cum a fost el, cu adevărat.

Ce revelații ai avut în legătură cu tine scriind această carte?

Tatăl meu a murit când eu aveam 37 de ani și mi-am dat seama chiar în timp ce scriam cartea că nu l-am cunoscut cu totul. Sigur, l-am cunoscut ca tată și sigur că îi știu calitățile și defectele, însă esența omeniei lui parcă a rămas, cel puțin în parte nedescoperită. în timp ce scriam această carte mi-am dat seama că de fapt, rolul ei este doar parțial să salveze oamenii de la a mânca prost, adevărata ei misiune este să-l ajute pe fiul meu să mă înțeleagă mai bine când va mai crește și să mă cunoască cu adevărat.

De ce este mâncarea atât de importantă în viața noastră? De ce avem atât de multe amintiri legate de mâncare?

Am auzit și eu, și voi, de multe ori spunându-se „a găti cu dragoste“, este un clișeu în care zace totuși un adevăr simplu: mâncarea este strâns legată de emoție, de momentele acelea pe care le păstrăm în suflet și care ne conturează. Pot fi mesele din copilărie în familie, zile de naștere, sărbători, ocazii triste sau, de ce nu, seri firești în familie. în orice combinație, mâncarea înseamnă emoție și construiește bucată cu bucată, o parte din noi. De asta avem atât de multe amintiri legate de ea, pentru că este, de fapt, un fir ușor de ținut minte al vieții noastre.

Ai mai putea vedea vreodată mâncarea doar ca hrană?

Nu cred că am văzut-o vreodată așa și nici nu cred că aș putea sau aș vrea să o văd vreodată ca „hrană“. Și nici n-ar trebui să o vedem așa. Răspunsul are 237 de pagini și se numește „#24centimetri“.

Cât de antreprenor, jurnalist, vedetă tv, scriitor, bucătar ești?

Destul de mult din toate, la nevoie. Cel mai mult sunt bucătar, pentru că asta îmi place cel mai tare să fac, ăsta simt că este primul meu rol.  Restul rolurilor de mai sus pornesc din pasiunea mea pentru mâncare bună și din nevoia de a transmite și altora cât este de important ce și cum mănâncă.

Cu cine ți-ai dori să gătești cot la cot?

Aș găti cu Raymond Blanc, David Chang și Alex Atala, trei dintre mentorii mei pe care nu i-am întâlnit niciodată. Mi-ar mai plăcea să gătesc odată cu Jamie Oliver, de dragul amuzamentului, dar și să testez mâncarea de stradă din diverse destinații cu Anthony Bourdain.

Cel mai enervant fel de mâncare?

Mâncarea nu poate fi enervantă, ea poate fi gătită bine sau prost. Mă enervează mâncarea proastă, care nu respectă ingredientele și care pare să-și bată joc de cei care o cumpără – sigur v-ați întâlnit și voi cu un meniu de tipul „3 feluri de mâncare  și desert la 10 lei“, în care cele trei feluri plutesc în grăsimi dintre cele de care n-au auzit bunicile noastre și nu se mai simte cam niciun gust bine definit prin ele. Mâncarea făcută în bătaie de joc mă enervează cel mai tare.

Ca nație, cum crezi că mâncăm noi, românii?

Cred că e greu și greșit să generalizăm – la fel ca peste tot în lume, există o categorie care mănâncă mult și adesea prost, sau mai rău, puțin și prost, dar și o categorie, din fericire tot mai mare, care este atentă la ce pune în farfurie. Mai cred că suntem într-un fel privilegiați, pentru că mulți dintre noi își mai aduc aminte de gustul legumelor din grădina bunicilor sau de pâinea coaptă în cuptor de lut și încearcă să păstreze gusturile autentice. E un semn bun.

Cât de critic ești cu tine însuți, în toate aspectele vieții?

Nu sunt critic, dar nici indulgent. Să-ți critici viața înseamnă să o judeci, iar ăsta-i unul dintre cele mai rele lucruri pe care ni le facem. Sunt atent mereu și cât pot de prezent în acțiunile mele. Asta mă scutește de „Cum ar fi fost dacă“. |ndoielile mele vin la fiecare pas, dar le tranșez pe loc. Odată exprimată decizia de a face cutare sau cutare lucru, îndoiala și autocritica nu mai au nici loc, nici sens.

Citește și – Andreea Marin, cu șorțul de gât, la bucătărie. N-o vezi așa în fiecare zi | FOTO ÎN ARTICOL

Citește și – Trucuri în bucătărie: Cum să tai un avocado

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro