Prima persoană care i-a adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall a stat 50 de ore la coadă

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 16 septembrie 2022, 17:34

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Elisabeta a II-a este din 14 septembrie la Palatul Westminster, unde publicul își poate prezenta condoleanțele. Pentru a-i aduce un ultim omagiu suveranei, oamenii stau de câteva zile la coadă. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 19 septembrie, la Westminster Abbey.

Prima persoană care i-a adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall a stat 50 de ore la coadă

Coada oamenilor care așteaptă să-i aducă un ultim omagiu Reginei se întinde pe o distanță de mai bine de 7 kilometri. Prima persoană care a reușit să ajungă la catafalcul suveranei a povestit că a așteptat 50 de ore.

Vanessa Nanthakumaran (56 de ani), din Harrow, nord-vestul Londrei, a stat două zile la coadă pentru a-și prezenta condoleanțele. Femeia a fost „fericită” că a fost prima care a făcut acest lucru, considerând că astfel a fost „implicată puțin în istorie”.

„Toată lumea a fost prietenoasă”, a mai spus, precizând că voluntarii și polițiștii le-au adus mâncare și cafea. Femeia a mai povestit că noaptea de luni a fost „ok” și „caldă”, dar seara de marți „a fost o provocare, deoarece ploua puternic”. „Am fost hotărâtă să fac asta de când am aflat că a murit. Deși în ploaie sau soare, a meritat așteptarea pentru Regina noastră. Este o dată în viață – nu o vom mai vedea”, a declarat Vanessa Nanthakumaran.

Femeia a mai dezvăluit că a aflat de decesul Reginei când pregătea pomana de șapte luni a soțului ei. „Mi-am pierdut soțul în februarie și (n.red.: vizita sicriului Reginei) m-a ajutat să depășesc doliul. Mă ajută în a procesa durerea pierderii soțului meu”, a mai povestit.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Copiii Prințului Harry și ai lui Meghan Markle pot deveni prinț și prințesă, după decesul Reginei Elisabeta a II-a

Citește și: După decesul Reginei Elisabeta a II-a, fostele colonii britanice din Asia cer ca diamantul Koh-i-Noor, care aparține casei regale, să le fie înapoiat

Citește și: O româncă din Bacău a croit ținute pentru Regina Elisabeta a II-a. „Experiența a fost nemaipomenită”

Citește și: Câte proprietăți are regele Charles al III-lea al Marii Britanii în România, cum arată acestea și cât costă cazarea în ele

„Sunt atât de privilegiată că această oportunitate a fost oferită publicului. Îmi voi aminti de asta toată viața. Încă nu-mi vine să cred. Este ireal că am reușit”, a mai declarat. „Mi-am controlat emoțiile când am intrat. Nu am vrut să intru emoționată acolo, am vrut să o fac corect. Atmosfera a fost liniștită. M-am simțit ca și cum eram singura persoană de acolo. A fost o experiență foarte emoționantă, tristă”, a completat.

Femeia a mai spus că a făcut o reverență, s-a rugat pentru Regină și i-a mulțumit pentru „serviciul măreț”. „Abia când am trecut pe lângă ea, am simțit că a plecat cu adevărat, că este real, că nu mai există și că nu o vom mai vedea vreodată”, a mai precizat.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie 2022, la reședința sa din Scoția, respectiv Castelul Balmoral, după 70 de ani de domnie, la 96 de ani. A fost cea mai longevivă suverană a Marii Britanii, cel mai în vârstă monarh din lume și a avut a doua cea mai îndelungată domnie din istoria lumii, după Ludovic al XIV-lea al Franței, care a domnit 72 de ani.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!