Cum a apărut Diana Șoșoacă la Cotroceni. Lidera S.O.S. a cerut un guvern condus de ea: „Trăiască regina! Regina poate face orice mutare!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Diana Șoșoacă a apărut la Cotroceni, la consultările cu Nicușor Dan, cu o ținută controversată. Chiar și președintele a zâmbit când a văzut-o pe lidera S.O.S. care a propus un guvern condus cu ea și a susținut că „democrația a murit”.

Diana Șoșoacă a încălcat regulile de etichetă la Cotroceni

Diana Șoșoacă, cunoscută pentru aparițiile sale controversate, a atras din nou atenția la consultările organizate la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Politiciana a ales să poarte o ținută complet neagră, accesorizată cu o pălărie cu boruri largi, o alegere vestimentară care a stârnit numeroase comentarii și controverse.

Conform protocolului, pălăriile care acoperă fața nu sunt considerate potrivite în contexte formale, iar acest detaliu nu a trecut neobservat. Chiar și președintele Nicușor Dan, după ce i-a strâns mâna, a afișat un zâmbet larg în fața celorlalți participanți.

„La Cotroceni! Democrația a murit! Trăiască regina! Regina poate face orice mutare! Mai ales să salveze regele!… inclusiv să elimine nebunul din joc!”, a scris Diana Șoșoacă pe contul său de Facebook, folosind majuscule pentru a-și sublinia mesajul.

Citește și: Cine este Luca Niculescu. Povestea fascinantă a familiei sale, legătura specială cu Franța, parcursul profesional și averea deținută

Citește și: De ce a refuzat Nicușor Dan cetățenia franceză, după 6 ani petrecuți în Franța: „Am plecat să mă întorc”

De ce a ales politiciana să poarte negru

Politiciana a explicat că ținuta sa, dominată de negru, a fost un simbol al nemulțumirii sale față de starea actuală a democrației din România.

Pălăria, un accesoriu mai degrabă rezervat evenimentelor oficiale sau ceremoniilor regale, a fost considerată o alegere neobișnuită pentru o întâlnire de o asemenea importanță, cum au fost consultările de la Cotroceni. Este de menționat că regulile de etichetă cer ca accesoriile care acoperă fața să fie evitate în astfel de contexte, pentru a nu obstrucționa contactul vizual, un aspect cheie în cadrul discuțiilor formale.

Citește și: Nicușor Dan reacționează dur după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu

Citește și: Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la președinție: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”

Diana Șoșoacă a propus un guvern condus de ea

Totuși, Diana Șoșoacă nu s-a oprit doar la o declarație vestimentară îndrăzneață. În cadrul întâlnirii, lidera S.O.S România i-a propus lui Nicușor Dan să ia în considerare un guvern condus chiar de ea.

„Suntem în Kafka, în teoria absurdului, și atunci ne trebuie un guvern. Cine să îl facă? În toate negocierile pe care le-am avut cu absolut toate partidele, n-am auzit pe unul să spună ceva despre interesul național, de România. M-a întrebat cine să conducă guvernul. Păi, doamna Șoșoacă, pentru că e singura care mai ține piept unui sistem. Având în vedere situația dezastruoasă a României din acest moment, am conchis în felul următor: suntem capabili să discutăm cu toate forțele politice, să facem un guvern să scoatem țara din criză”, a declarat aceasta.

Apariția Dianei Șoșoacă la Cotroceni a fost una dintre cele mai comentate momente ale zilei, reușind să atragă atenția nu doar prin declarațiile sale, ci și prin ținuta marcată de dramatism.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum a apărut Diana Șoșoacă la Cotroceni

Sursă foto: Facebook, Hepta, Presidency

Ultima modificare octombrie 6, 2026 9:26 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale