Ucigașul care a inspirat personajul Hannibal Lecter: „Aș ucide din nou, dacă aș fi eliberat”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 31 martie 2022, 16:20

Robert Maudsley, unul dintre cei mai periculoși criminali în serie din Marea Britanie, care a inspirat personajul Hannibal Lecter, a făcut recent niște declarații șocante.

Robert Maudsley are astăzi 68 de ani și este închis din 1983 într-un buncăr din sticlă antiglonț, construit în subteranul închisorii Wakefield, West Yorkshire. El a inspirat personajul terifiant Hannibal Lecter, care a apărut în filmul „Tăcerea mieilor”, dar și în serialul „Hannibal”.

Într-un documentar difuzat de Channel 5 și preluat de Daily Mail, nepotul lui Robert Maudsley a povestit despre scrisoarea pe care a primit-o de la cel care a inspirat unul dintre cele mai malefice personaje din cinematogragie. În scrisoare, Maudsley susține că este „fericit și liniștit” în pușcărie, dar ar ucide din nou dacă ar fi eliberat.

„Aș ucide din nou, dacă aș fi eliberat vreodată”, i-a destăinuit criminalul nepotului său, Gavin, care are 40 de ani, potrivit Libertatea. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul documentarului „HMP Wakefield: Evil Behind Bars”.

Citește și: Fost comandant NATO: „Atât timp că Putin se află la Kremlin, nu poate exista pace în Europa”

Citește și: Un bolovan misterios de 50 de kilograme, căzut din cer, a distrus o casă din Hunedoara

Citește și: Purtătorul de cuvânt al Kremlinului susține că „nu există un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare”

Citește și: Dialog incredibil între un soldat rus care a jefuit o casă din Ucraina și soția lui: „Am furat niște produse cosmetice pentru tine de aici. Adidașii sunt de damă, sunt de firmă”

În ultimii aproape patruzeci de ani, Maudsley trăiește într-un spațiu de 5,5 pe 4,5 metri, la subsolul pușcăriei de maximă securitate Wakefield (închisoare supranumită și „Palatul Monștrilor”). El își primește masa printr-o gaură dintr-un perete de sticlă, petrece 23 de ore singur în celula lui și nu are contact cu alți deținuți, nici măcar atunci când i se permite să se deplaseze în aer liber, timp de o oră pe zi.

De-a lungul timpului, ucigașul în serie a cerut autorităților să îi schimbe regimul. La un moment dat, chiar a cerut să fie ucis prin otrăvire cu cianură. Totodată, el a cerut să i se permită să facă mișcare cu ceilalți prizonieri, să i se aducă un papagal în celulă, să aibă acces la televizor sau să asculte muzică.

Într-o scrisoare trimisă nepotului său, Maudsley scria: „De ce nu pot avea un animal de companie? Nu îl mănânc, îl voi iubi! De ce nu pot avea un televizor la care să văd ce se mai întâmplă în lume. De ce nu pot primi casete muzicale?”

Solicitările criminalului au fost refuzate rând pe rând. „Dacă autoritățile închisorii spun nu, vreau o capsulă de cianură, pe care o voi lua cu plăcere, iar problema Robert John Maudsley va fi rezolvată ușor și rapid”, a scris el în scrisoare. Într-un final, acesta s-ar fi resemnat să fie singur în celula construită special pentru el.

Foto – YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!