Sănătate: Deviaţia de sept, cauza unor dezechilibre grave

De Libertatea pentru femei pe

Dacă ar fi doar o problemă estetică, poate că nu ar însemna mare lucru. Însă deviația de sept reprezintă cauza unor afecțiuni cu consecințe grave pe termen lung.
În ultima vreme, am tot auzit multă lume plângându-se din cauza problemelor de sănătate cauzate de „banala” deviație de sept. Fie că e vorba de dureri de cap, fie de sinuzite dese, fie de oboseală cronică, un lucru e cert: respirația nu se mai produce corect, iar oxigenul nu mai ajunge într-o cantitate suficientă la creier. Ignorată, această problemă se agravează în timp.

► E o problemă a majorității

Potrivit statisticilor, peste 80% dintre persoane au deviație de sept. Ce înseamnă asta? Cu alte cuvinte, peretele subțire care desparte cele două nări ale nasului este ușor înclinat într-o parte, așa încât cele două cavități nazale, care ar trebui să fie perfect simetrice, devin inegale. Câtă vreme nu este semnificativ vizibilă și nu se manifestă supărător, o trecem cu vederea. Numai că, odată cu trecerea timpului, aceasta se poate agrava, blocând una dintre căile prin care aerul pătrunde către faringe. Consecințele? Respirația greoaie, sforăitul, nasul înfundat, apneea în somn, sinuzita, infecțiile respiratorii și chiar sângerările nazale dese. În multe cazuri, deviația de sept este din naștere. Totuși, există și situații în care ea apare în urma unor accidente care implică un traumatism asupra nasului.

►Cum se tratează

La început, specialistul urmărește ameliorarea și controlul simptomelor. Așa se face că, în majoritatea cazurilor, sunt prescrise decongestionante nazale, antihistaminice sub formă de spray, dar și antibiotice în caz de infecție. Cu toate astea, medicamentele nu înlătură deviația de sept, ci alină, pentru moment, suferința. De aceea, singura metodă prin care se poate scăpa definitiv de această problemă este intervenția chirurgicală, numită septoplastie, efectuată fie concomitent cu o rinoplastie, care corectează forma nasului, fie individual. Operația nu presupune tăieturi la suprafața pielii, fiind efectuată prin nări. Prin urmare, nu rămân cicatrici. Este indicat să se verifice, înaintea intervenției, dacă nu cumva e asociată și o alergie deviației de sept. Dacă da, atunci e bine să se urmeze un tratament adecvat înainte.
De subliniat că, în cazul în care se dorește și corectarea formei nasului în aceeași intervenție, vârsta minimă este de 15 ani, la fete, și 18 ani, la băieți.

OPERAȚIA TE SCAPĂ DE GRIJI?

„Majoritatea celor care nu respiră bine nu realizează ce important e să respiri pe nas. Și e o problemă rezolvabilă printr-o intervenție cu perioada de recuperare rapidă. Deși des întâlnită, deviația de sept nu se manifestă în multe cazuri. Totuși, dacă în timpul unei rinoplastii (intervenție estetică asupra nasului), deviația de sept nu e rezolvată, există riscul ca pacientul să nu mai respire bine în urma operației, chiar dacă înainte o făcea. Singurul tratament eficient este intervenția chirurgicală. Nu este dureroasă, iar recuperarea e de maximum o săptămână. Trebuie evitată utilizarea decongestionantelor nazale căci, pe lângă faptul că nu tratează cauza simptomelor, pot determina dependență și atrofia mucoasei. Fără un tratament corespunzător, pot apărea migrene și cefalee, din cauza lipsei oxigenării creierului, somn neodihnitor cu stare de oboseală cronică, otite și sinuzite frecvente. Pentru cei ce se tem de meșele utilizate postoperator, incomode și dureroase la extragere, trebuie menționat faptul că acum, în locul lor, se pot folosi tuburi de silicon prin care se poate respira imediat după intervenție, complet nedureroase.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat