Pacient cu COVID-19, internat la ATI, mesaj către doctori: „Faceți-mi și zece vaccinuri, numai să mă fac bine”

De Unica.ro, pe

Un pacient cu COVID-19 internat la ATI în Institutul Marius Nasta din București a spus doctorilor să îi facă „și zece vaccinuri” pentru a se face bine.

Șefa secției de Anestezie Terapie Intensivă de la Institutul Marius Nasta din București, medicul Genoveva Cadar, a spus că mulți pacienți ajung târziu la spital, pentru că nu cred în boală. „Vin târziu, pentru că nu cred în boală”, a explicat ea, citată de Libertatea. „Cred că e o simplă răceală. Stau acasă până se agravează foarte tare și atunci vin târziu”.

Problema vine și din faptul că mulți dintre ei nu sunt vaccinați, conform Genovevei Cadar: „Pe de altă parte, fac și forme severe pentru că nu sunt vaccinați. Sunt forme severe, cu evoluții destul de rapide față de valurile anterioare. În valul ăsta am primit pacienți pe care i-am intubat în primele ore de la admisie, unii chiar la admisie și cu evoluție rapid nefavorabilă. Nu știu dacă este caracteristica tulpinii Delta sau este urmare a faptului că au stat într-adevăr până târziu acasă. Nu știu dacă ar fi venit mai devreme ar fi fost vreo schimbare. Mi-e greu să spun treaba asta. La noi ajung în formă deja critică”.

Șefa ATI de la Marius Nasta a povestit că unii pacienți ajung la spital și cu saturații de oxigen de 30% – 40%. „Pacienții care sunt în situația în care sunt, cu forme, severe, dependenți de oxigen, regretă că nu au crezut în boală, că nu au crezut în vaccin”, a povestit medicul.

Citește și: Un bărbat a fost dus decedat la Spitalul „Victor Babeș”. Acesta era suspect de COVID-19

Citește și: Mesajul dur al unui medic pentru pacienții cu COVID-19 nevaccinați de la ATI: „Cum să mai spui că ești cobai?”

Citește și: Focar COVID-19 într-un spital de oncologie din Iași: 27 de părinți și copii, infectați

Citește și: INSP: Numai 1,3% dintre persoanele vaccinate s-au infectat cu COVID-19

Genoveva Cadar a povestit și cazul unui bărbat mai în vârstă care i-ar fi spus acesteia: „Faceți-mi și zece vaccinuri, numai să mă fac bine”. „E cam târziu acum, când e la terapie intensivă și ventilat non-invaziv”, a subliniat șefa ATI. „Ei nu înțeleg că nu pot întâi să zică nu și după aia, dacă se îmbolnăvesc să zică da și se rezolvă. Nu realizează gravitatea situației. Le pare rău acum că nu s-au vaccinat. Dacă pot, ar sfătui pe toată lumea să se vaccineze, dar, din păcate, acum sunt într-o situație în care e greu ca până și mesajul lor să mai ajungă în exterior. Ei sunt la terapie intensivă”.

O alt problemă, mai puțin discutată, este cea a discuțiilor purtate de medici cu aparținătorii bolnavilor, după cum a povestita Genoveva Cadar: „După vizita de aproape 5 ore în zona roșie la cei 15 pacienți, am ieșit în cursul după-amiezii și după cum ne este obiceiul am luat la rând telefoanele contacților, ca să îi informăm despre evoluția pacienților. E foarte greu. În primul rând pentru că le dai vești proaste multora dintre ei. Iar în al doilea rând pentru că unii în continuare nu înțeleg și nu acceptă situația de niciun fel. Spun că nu există boala COVID. Întreabă de ce l-am intubat, de ce l-am dus în ATI. Sunt întrebări lipsite de sens și de logică”.

Medicul a mai adăugat: „Pierdem mult timp cu lămuriri, cu explicații. Și de cele mai multe ori se dovedește a fi în zadar, pentru că ei tot pe a lor o țin. Scandalul este zilnic. Fiecare medic de gardă își toacă nervii când îi vine rândul de gardă și tot degeaba. În final sunt tot foarte nemulțumiți, foarte recalcitranți, chiar agresivi”.

În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 209 decese cauzate de COVID-19, dintre care 193 la persoane nevaccinate, iar 16 la persoane vaccinate.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!