Când expiră, în realitate, produsele cosmetice?

De Unica.ro, pe

Dr. Oana Spânu, specialistul in estetică şi dermatologie de la Academica Medical Center, ne avertizează în privinţa capcanelor în care putem cădea atunci când cumpărăm produse cosmetice. Uite când expiră cosmeticele!
Este foarte important să fim atenţi la termenul real de valabilitate al acestora, la specificaţiile de pe ambalaj şi la modul in care le depozitam. Cosmeticele au perioade de valabilitate diferite, în funcţie de natura şi consistenţa lor, iar de acest lucru trebuie să ţinem cont pentru a evita afecţiunile ulterioare de la nivelul pielii.

Ce valabilitate au cosmeticele după ce le deschidem?

Termenul de valabilitate (data expirării produsului) este primul lucru pe care trebuie să-l verificăm pe ambalajul unui produs cosmetic. Pe ambalaj mai apare însă un simbol cu o cutie deschisă si o cifră însoţită de litera M (de exemplu 12M),  care semnifică perioada de valabilitate (un număr de luni) a produsului după deschiderea flaconului. Astfel, va trebui să calculăm ca această perioadă de utilizare a produsului în siguranţă să nu depăşească data expirării produsului.

Fluidele şi cremele expiră mai repede. Fardurile şi rujurile mai greu

Fiecare tip de produs cosmetic are o altă durată de viaţă, mai ales după deschiderea acestuia şi în funcţie de frecvenţa folosirii. Pentru a le putea utiliza în siguranţă, ar trebui să ştim că produsele de machiaj lichide (fonduri de ten, farduri lichide, anticearcănul), cremele, serurile, produsele de ochi tip mascara sau eyeliner lichid au un termen de valabilitate de maxim 3-6 luni de la începerea utilizării lor, produsele compacte de tip fard solid de pleoape, obraz, pudră, creion de ochi, de  buze sau ruj pot să fie folosite şi pentru o perioadă de 1-2 ani.

Cum să păstrezi cosmeticele în condiţii optime

Pentru ca aceste termene înscrise pe ambalaj să poată fi respectate, trebuie să  păstrăm produsele cosmetice la o temperatură sub 22-24˚C , ferite de umiditate şi razele soarelui, să nu  lăsăm deschise ambalajele mai mult decât momentul  utilizării produsului, pentru că acumulează praf, bacterii şi se degradează, să nu le adaugăm apă sau cremă dacă se constată uscarea lor. La orice modificare de miros, culoare sau textură a unei creme sau a unui produs de machiaj trebuie să renunţăm la utilizarea lor, fiind semnul că nu mai au proprietăţile iniţiale şi ne pot expune pielea sau ochii la reacţii iritative locale, uneori semnificative şi la posibile consecinţe nefaste  pe termen lung asupra stării de sănătate.

Dr Oana Octavia Spânu
Medic specialist dermatolog
Centrul Medical Academica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro