Cum tratezi în mod natural chisturile ganglionare

De Amelia Matei, pe Ultimul update Miercuri, 02 martie 2022, 12:47
Chisturile ganglionare sunt mici ”pungi” cu fluid care apar la nivelul tendoanelor sau al articulațiilor. Diametrul lor poate varia, de la un centimetru până la cinci-șase centimetri.

Dacă observi că ți-a apărut un astfel de chist pe tendoane, nu trebuie să fii toată ziua în cabinetul medicului. Este recomandat să mergi la doctor, pentru a fi sigură că este vorba de așa ceva, însă ulterior acesta trebuie doar supravegheat.

Persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani sunt mai predispuse la astfel de probleme, care se manifestă prin disconfort în zona respectivă, senzația de arsură în articulații, slăbiciune musculară și umflături. Cauza lor exactă nu se poate stabili, însă cel mai probabil acestea se produc ca urmare a unei lovituri, inflamări a tendonului, fie la mâini, fie la picioare.

Așa arată chisturile ganglionare la mâini

Cea mai bună metodă prin care scapi de un ganglion este bisturiul, însă majoritatea medicilor consideră că nu este necesar să te supui unei intervenții dacă nu ai dureri și nu te deranjează din punct de vedere estetic. Totuși sunt și remedii mai puțin invazive, cum ar fi cele naturiste.

Iată care sunt remediile naturiste pentru ganglioni!

Comprese cu ceai negru

Proprietățile puternic acide ale ceaiului negru ajută la retragerea ganglionilor și previne o eventuală înrăutățire a simptomelor. Ține un plic de ceai negru cinci minute în apă fiartă și aplică pe zona cu probleme. Repetă procedura de 3-4 ori pe zi, timp de trei zile.

Citește și: Zodia care are lumea la picioare

Tămâie

Esența de tămâie este un astringent natural care duce la micșorarea ganglionilor și previne reapariția lor. Pune 2-3 picături de esență de tămâie pe chist și acoperă zona cu un bandaj. Repetă procedura în fiecare zi, schimbând bandajul la fiecare aplicare.

Aloe Vera

Aloe Vera este un puternic antiinflamator, deci este un aliat de nădejde în lupta împotriva inflamațiilor. Aceasta te va scăpa de durere și va împiedica umflarea chisturilor. Aplică gelul pe ganglion, lasă să acționeze timp de 20 de minute și repetă procedura de câteva ori pe zi.

Citește și: De ce să îți masezi picioarele înainte de culcare

Uleiul de arnică

La fel ca aloe vera, și uleiul de anrică are proprietăți antiinflamatorii. Reduce atsfel durerea și dimensiunilr umflăturii. Amestecă ulei de arnică și ulei de cocos în cantități egale, aplică mixtura pe chist, masează ușor și acoperă apoi cu un pansament. Repetă procedura de 2-3 ori pe săptămână.

Foarte important dacă te confrunți cu astfel de probleme, așa cum spuneam la începutul articolului, să te afli în evidența unui medic.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!