Mii de oameni vaccinați cu doze contaminate de vaccin anti-COVID-19 de la Moderna

De Unica.ro, pe

Mii de oameni au fost vaccinați cu doze contaminate de vaccin anti-COVID-19 Moderna, serurile prezentând impurități.

Aproximativ 1,63 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la compania Moderna au trebuit retrase în Japonia, după ce s-au semnalat impurități în trei loturi distribuite în țară. Însă mii de persoane au fost deja imunizate cu dozele de vaccin contaminate, potrivit anunțurilor făcute de autorități, după cum relatează The Guardian.

Grupul farmaceutic Takeda, care importă și distribuie în Japonia vaccinul moderna, a explicat într-un comunicat de presă că a primit „sesizări de la mai multe centre de vaccinare, potrivit cărora corpuri străine au fost descoperite în fiolele de vaccin sigilate care proveneau din loturi specifice”. Tocmai de aceea, loturile defectuoase au fost suspendate.

„După consultări cu Ministerul Sănătăţii, am decis să suspendăm utilizarea vaccinului” din loturile contaminate începând cu data de joi, fiind vorba de 1,63 de milioane de doze, conform AFP, citat de Digi24. Până acum, au fost deja folosite 4.700 de doze. Programările pentru vaccin cu serul Moderna de joi au fost anulate.

Citește și: O altă localitate intră în scenariul roșu. România a ajuns la aproape 1000 de cazuri noi de COVID-19 pe zi

Citește și: Toate paturile la ATI de la Marius Nasta s-au ocupat cu pacienți COVID-19: „Pacienții care ajuns la noi în ultimele zile au ajuns cu forme severe”

Citește și: Ce spune Raed Arafat despre un posibil lockdown: „Asta cred că va fi din nou abordarea noastră”

Citește și: Studiu MedLife: imunitatea anti-COVID-19 oferită de vaccinul Pfizer rămâne puternică și după 6 luni

Un oficial din minister susține că Takeda ar fi știut de fiolele contaminat încă din 16 august. Întârzierea de comunicare a fost justificată de companie prin faptul că ar fi avut nevoie de timp pentru a aduna informații despre fiolele contaminate și a le localiza. În prezent, nu există informații despre impuritățile detectate. Grupul farmaceutic a precizat că nu a primit sesizări în privința riscurilor de sănătate ale dozelor de vaccin Moderna afectate.

Ministerul Sănătății din Japonia a precizat că va distribui cu ajutorul Takeda doze alternative, pentru a nu întrerupe programul național de vaccinare. Acesta din urmă a accelerat în ultimele luni, după un început lent.

Momentan, 43% din populația Japoniei este vaccinată cu schema completă. Totodată, țara a înregistrat un nivel record de infectări cotidiene COVID-19, din cauza variantei Delta de coronavirus, care este mult mai contagioasă.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!