Dragoste: 5 fraze de evitat dacă vrei să meargă relaţia!

De Lumea Femeilor pe

Tot timpul îi reproşezi câte ceva. Din femeia caldă, adorabilă, te-ai transformat într-una cicălitoare, care-i pândeşte orice greşeală? Reconsideră-ţi atitudinea!
 

“TE-AI ÎNSURAT CU SERVICIUL!”

Fiecare dintre noi are şi perioade aglomerate la slujbă. Înainte de a-i spune că stă prea mult la serviciu, imaginează-ţi că ar putea fi mai rău, în special acum, când tot mai mulţi oameni îşi pierd locul de muncă. Fii înţelegătoare şi nu-i crea şi tu un mediu stresant acasă, mai ales că vine după atâtea ore de muncă.

„NOI NU MAI IEŞIM NICĂIERI!”

Dacă ţi se pare că monotonia s-a instalat uşor, uşor în relaţia voastră, nu-i reproşa asta numai lui. Gândeşte-te dacă tu ai făcut tot ce puteai, pentru a nu se ajunge aici. Sunt săptămâni de când nu aţi mai fost decât în supermarketuri pentru cumpărături, dar nu el este singurul vinovat. Caută spectacole de teatru, filme interesante pentru amândoi sau mergeţi în vizite la prieteni.

„N-AM CHEF SĂ MERG LA AI TĂI!”

Chiar dacă nu eşti cea mai fericită atunci când mergi în vizită la socri, poţi să sacrifici câteva ore şi să fii amabilă. Nu e nevoie să-i reaminteşti de fiecare dată că nu ai chef să-i vezi părinţii. Ai putea chiar să-i faci o surpriză şi să-ţi schimbi comportamentul. În fond, nu e un mare efort şi vei avea ocazia să-l vezi mulţumit, ba chiar să vă amuzaţi după fiecare vizită.

„NU FACI NIMIC ÎN CASĂ!”

Oricât de mult ţi-ai dori să aibă iniţiative, este un lucru demonstrat că, în casă, femeia e la cârma treburilor gospodăreşti. Aşa că ţine de tine să-l responsabilizezi. Dacă l-ai obişnuit să faci tu tot, nu te aştepta să se schimbe după atâţia ani. Spune-i cum te-ar putea ajuta, la cumpărături sau la alte treburi, şi abia după ce te refuză, treci la acuzaţii!

“NU MĂ MAI IUBEŞTI CA LA ÎNCEPUT!”

Este una dintre frazele care-i enervează cel mai tare pe bărbaţi. Fereşte-te de ea şi de tonul acuzator. Când îţi vine să-i spui asta, analizează cum era el la început şi cum e acum. Vei vedea şi singură diferenţele (dacă acestea chiar există) şi vei găsi şi motivele pentru care nu te mai simţi iubită. Până la urmă, poate fi vorba doar despre o percepţie a ta, şi nu despre un lucru real.

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica