Video: Colecţia Ingrid Vlasov la Paris Fashion Week 2011

De Diana Sorescu pe

Este a patra oară când designerul român Ingrid Vlasov îşi prezintă creaţiile la Paris Fashion Week. Unica.ro îţi prezintă colecţia toamnă iarnă 2011-2012, semnată Ingrid Vlasov.
Şi de această dată, Ingrid a făcut o figură extrem de frumoasă la Săptămâna Modei de la Paris. Pe podiumul pe care au fost prezentate colecţiile Valentino sau McQueen, Ingrid Vlasov şi-a spus povestea prin intermediul hainelor.

Ingrid Vlasov a cucerit Parisul

Colecţia s-a intitulat „A Queen” şi a fost o introducere în lumea de basm a unei regine din trecut, din viitor, şi din prezent, o făptură imaginară descrisă prin senzualitate, mister, candoare, feminitate, tradiţie, eleganţă.

Hainele pe care Ingrid le-a propus pentru toamnă iarnă 2011-2012 respiră atitudine. Vorbim despre ansambluri inedite, jocuri de mătase cu broderie, blană, dantelă şi materiale preţioase, îmbinate atât de maiestuos.

Se remarcă juxtapunerile textile, de broderii ascunse sub rochii, ce conferă senzualitate şi o eleganţă discretă, rafinată, umerii structurali, înalţi, stropiţi cu cristale, dar şi imprimeurile sub formă de candelabru stilizat, un element întâlnit frecvent în colecţie.

Din punct de vedere cromatic, Ingrid Vlasov rămâne fidelă axei alb-negru-nude, numai că, de data aceasta, a înnobilat-o cu inserţii metalice, aurii.

Creaţiile pe care le-a prezentat la Paris o recomandă pe românca Ingrid Vlasov drept un designer de primă linie, un artist desăvârşit care făureşte piese de artă.

Click aici şi urmăreşte colecţia semnată Vlasov!

Foto: Hepta

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită