Turbanul, un accesoriu la modă primăvara aceasta

De Diana Sorescu, pe

Dacă vrei să îţi condimentezi ţinutele cu un accesoriu fashion, atunci alege turbanul! Nicole Scherzinger, Salma Hayek şi Solange Knowles sunt deja adeptele trendului!
Turbanul îşi are originea în istoria popoarelor orientale, care îl foloseau pentru a-şi proteja capul de razele arzătoare ale soarelui şi de nisipul deşertului.

Astăzi este un item apreciat de fashioniste, purtat cu stil şi clasă atunci când îşi doresc o ţinută ieşită din tipare.

Turbanele pot fi uni, în culori ţipătoare, pot fi decorate cu motive populare arăbeşti sau indiene ori le poţi regăsi în degradeuri şi jocuri de nuanţe. Oricum ar fi, e la modă!

Optează pentru turbanele-şal, pe care le poţi prinde după bunul plac sau pentru cele dintr-o singură bucată, petrecute şi cusute. Nicole Scherzinger poartă un asemenea model, un turban muştar din material elastic ce se asortează cu ţinuta ei: diva purta în acea zi o maletă neagră cu umeri structurali, o fustă cu talie înaltă cu imprimeu colorat şi o pereche de pantofi de lac, cu toc înalt.

Şi Salma a asociat turbanul unei rochiţe gri, extrem de elegante, semnă că acest accesoriu este demn şi de evenimentele somptuoase.

Sora lui Beyonce, Solange, a ales să confere ţinutei sale un iz afro şi a reuşit asta cu ajutorului turbanului bicolor.

Atunci când accesorizezi o ţinută cu un asemenea item, e bine să te rezumi la haine mai simple, minimaliste. Lasă turbanul să devină piesa declaraţie a outfit-ului şi nu vei da greş, mai ales că designerii spun că acesta este un acceoriu must have în primăvara 2011.

Turbanul, un accesoriu la modă primăvara aceasta

Foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!