Tabieturile, sursa de bucurie

De Unica.ro, pe

Cafeaua de dimineata, bauta in liniste, in timp ce rasfoiesti o revista, te face sa te simti …
Tabieturile, sursa de bucurieCafeaua de dimineata, bauta in liniste, in timp ce rasfoiesti o revista, te face sa te simti confortabil. Este rasfatul tau matinal.

Daca sari peste cafea, ai impresia ca ti-ai inceput ziua gresit. Sau nu incepi niciodata sa urci treptele cu piciorul stang ori tigara de dimineata este obligatorie. Sunt obiceiuri marunte ale ritualului tau cotidian care adesea iti confera o stare de confort si de siguranta. Tabieturile, caci despre ele este vorba, sunt o marca personala. Cate persoane, atatea tabieturi, mai mult sau mai putin ciudate…

Tabiet: placere marunta pe care cineva si-o satisface cu regularitate si meticulozitate; deprindere, obicei. (Noul dictionar universal al limbii romane)

„Ritualurile/ tabieturile ne protejeaza de lumea exterioara. Ele actioneaza ca un cocon, un loc confortabil si familiar, util noua in acest univers uneori prea vast. Tabietul este o modalitate de izolare atunci cand exteriorul devine o amenintare, inseamna sa faci ceva doar pentru tine, este un lucru care te ajuta sa te regasesti si al carui decodificator esti doar tu”, spunea psihologul Ahlam Fennou in revista „Femin Psycho”.

Ajungi la birou, iti pornesti calculatorul si, inainte de a incepe lucrul, iesi cu colegii la o cafea. Este scurta voastra relaxare la care nu ati renunta nici in ruptul capului. Un obicei comun multor persoane, acesta este de fapt un gest cu o semnificatie de „pornire”, sunt de parere psihologii – creierul este avertizat ca, in curand, va incepe sa se concentreze.

Un scurt ritual inaintea unui examen – nu vorbesti cu nimeni, nu mananci, repeti tot ce ai invatat ori, dimpotriva, refuzi sa mai deschizi cartea ? Sau te-ai obisnuit sa porti o amuleta norocoasa? Poate ca simti nevoia de a fi protejata… Purtand amuleta, in sinea ta esti linistita pentru ca nevoia ta de securitate este satisfacuta.

Se spune ca puterea obisnuintei este mare. Puterea micilor obiceiuri cotidiene se reflecta in faptul ca renuntarea la ele ar duce la tulburarea universului tau interior. Si daca iti procura momente de bucurie, de ce sa faci acest lucru?

TEXT: Adina Branciulescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!