Sandalele cu ciucuri, noua fiţă a verii 2011. Îţi plac?

De Diana Sorescu, pe

După şalurile, genţile şi curelele cu ciucuri, iată că a venit rândul pantofilor să fie împodobiţi cu aceste accesorii. Vedetele adoră sandalele cu ciucuri, dar ţie îţi plac?

Sandale cu ciucuri

Ciucurii conferă articolelor vestimentare un parfum de eleganţă, de clasă. Dacă genţile şi curelele decorate cu aceste accesorii inedite v-au încântat, ce părere aveţi de sandalele împodobite cu ciucuri?

Frumoasa Blake Lively a asortat rochiţei Chanel din material peliculizat o pereche de sandale cu toc înalt, cu model dantelat şi nojiţe aurii, de care atârnau ciucuri delicaţi.

Şi Kristen Bell este adepta acestui trend: ciucurii de la sandale sunt albatru electric şi se asortează perfect cu rochia din mătase fină.

Jessica Szohr este o fashionistă cu acte în regulă, aşa că ţinuta ei somptuoasă, all black, combinată cu sandale pline, decorate cu ciucuri masivi, nu poate decât să ne placă!

Tu poţi să îţi laşi imaginaţia să zboare şi să construieşti şi alte ansambluri vestimentare care să conţină sandale cu ciucuri, dar să fie mai casual. De exemplu, o ţinută cu parfum country: o pereche de jeanşi scurţi, o cămaşă albă simplă, o curea lată cu cataramă masivă şi sandale maro cu ciucuri!

Tu cum vezi ţinuta perfectă care să conţină şi sandalele cu ciucuri?

Sandalele cu ciucuri, noua fiţă a verii 2011. Îţi plac?

Foto: Northfoto, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!