Cele mai frumoase rochii de la Pride of Britain 2011

De Diana Sorescu, pe

Aseară au fost decernate premiile Pride of Britain 2011, iar pe covorul roşu au defilat cele mai populare şi îndrăgite staruri britanice. De departe, Cheryl Cole a fost senzaţia serii.

Pride of Britain 2011

  Cheryl Cole a arătat superb într-o rochie maxi roz prăfuit. Croiul minimalist şi materialul fluid i-au alintat silueta, iar Cheryl a ales să accesorizeze ţinuta cu o pereche superbă de cercei cu diamante şi un clutch preţios, metalic.
 
Ne plac şi buclele aurii!
 
Emma Bunton este exemplul concret că imprimeul cu stele este în vogă sezonul aceasta! Diva poartă o rochie midi neagră, stropită cu stele albe, o creaţie cu mâneci trei sferturi, care se potriveşte perfect cu pantofii din piele lăcuită, cu platformă.
 
Blonda a decis să confere o pată de culoare ţinutei alegând ojă şi ruj de un roşu vibrant. Super sexy!
 
Supermodelul Elle MacPherson a mizat la eveniment pe o rochie lungă, neagră, cu inserţii paietate pe bust şi decolteu foarte generos!
 
O pereche de sandale fine şi bijuterii de aur  au completat look-ul, iar părul voluptuos e pur şi simplu răvăşitor. Elle arată ca o divă!
 
Tess Daly, prezentatoare TV, a mers pe varianta unei rochii-tunică, decorată integral cu cristale negre şi albastru cobalt. Tess a mixat creaţia preţioasă cu un clutch box auriu, cercei candelabru şi sandale negre, cu model delicat.
 
Care e rochia ta preferată?
 
Cele mai frumoase rochii de la Pride of Britain 2011
 
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!