Carmen Negoiță a reușit ca în doar câteva luni de activitate ca fashion blogger să devină cunoscută la New York și să apară în publicații de modă și pe agenții de presă internaționale. Fashionista a petrecut 10 zile în America timp în care a luat parte la prezentări de modă de la New York Fashion Week.
Românca a atras atenția cu ținutele vestimentare de senzație și, în mod special cu o pălărie tip arlechin, realizată de designerul român Gabriela Dumitran.
Aparițiile lui Carmen au atras interesul fotografilor și bloggerilor din New York, astfel că românca a ajuns pe site-uri și bloguri de fashion și chiar pe agenții de presă internaționale.
Mai mult, designerul american Steve Dumain i-a propus să devină imaginea noii colecții de accesorii Be&D ce va fi lansată la Paris Fashion Week. În acest sens, a realizat o ședință foto ce va fi folosită în campania de lansare a noii linii din această toamnă.
La New York, Carmen Negoiță a participat la mai multe petreceri exclusiviste, printre care și la celebra organizată de Jeremy Scott, unde a ajuns și celebrul blogger Perez Hilton.
„New York este acum, în preajma festivalului de modă, fascinant. Am întâlnit oameni foarte interesanți, am socializat cu alți bloggeri sosiți din alte orașe americane, dar și din Europa. Erau cu toții uimiți când auzeau că am bătut atâta drum din pentru festivalul de modă”, declară Carmen Negoiță.
Fashionista a impresionat la New York cu vestimentații de senzație pentru care a combinat creații ale unor designeri români cu cele ale unor branduri internaționale renumite.
A mixat astfel piese realizate de Răzvan Firea cu creații Ermanno Scervino, Zara, Top Shop și accesorii Be&D, Alexander McQueen, Dior, Alla Syrbu, Gabriela Dumitran, Gabriela Anatasov, Miu Miu sau Louis Vuitton.
În New York, George Mărăcineanu și Leonid Klim i-au realizat lui Carmen pictoriale excelente în locații precum Greenpoint Brooklyn, East River Ferry, Central Station, Central Park, 5th Avenue și Metropolitan Art Museum.
Carmen Negoiță este unul din cei mai cunoscuți bloggeri de fashion din România, realizând săptămânal pictoriale de modă pentru www.carmennegoita.com. În plus, având la bază cursuri de stil, Carmen are grijă să puncteze apariții vestimentare impecabile la evenimentele la care este invitată.