Cardiganul gros cu imprimeu tribal, must have iarna aceasta

De Diana Sorescu, pe

Dacă ai rămas în pană de inspiraţie şi nu ai idee cu ce să te mai îmbraci iarna asta, inspiră-te de la vedete şi alege un cardigan gros, cu imprimeu tribal. E foarte trendy!

Cardigan cu imprimeu tribal

Nu e poncho, nu-i jachetă şi parcă nici pulover, e un cardigan mai lung şi gros ce arată fabulos! Şi dacă mai are şi imprimeu tribal, clar te aliniezi tendinţelor de la Hollywood!
Katherine Heigl poartă un cardigan superb în tonuri de galben muştar, grej, bleumarin şi alb pe care l-a combinat cu jeanşi albastru cerneală şi botine. Tot pe acelaşi stil a mizat şi Kristin Cavallari, doar că ea a ales burgundy.
Cardiganul gros cu imprimeu tribal, must have iarna aceasta

Nicky Hilton şi-a asortat geanta albastră de la Balenciaga cu un cardigan minunat, cu imprimeu tribal pe nuanţe de gri şobolan, verde tare şi albastru cobalt. Colanţii şi botinele cu şiret completează excelent outfitul.
Hilary Duff este însărcinată, iar puloverul maxi şi foarte gros îi maschează burtica şi o transformă într-o viitoare mămică stilată.
Cardiganul gros cu imprimeu tribal, must have iarna aceasta
Un cardigan cu imprimeu tribal poate fi mantră vestimentară şi pentru o ţinută hippie. Nicole Richie ne demonstrează cum!
Kim Kardashian e sexy în alb şi negru, iar poncho-ul tribal este pus în evidenţă de hainele all black, de la maletă până la cizme, jeanşi şi geanta Hermes.
Cardiganul gros cu imprimeu tribal, must have iarna aceasta
Îţi place această piesă vestimentară? Ţi-ai cumpăra?
Foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro