Andreea Bănică: „Ador rujul verde bulgăresc”

De Diana Sorescu pe

Andreea Bănică arată mereu impecabil, de la ţinută, la make up şi coafură. Superba blondă ne-a împărtăşit multe secrete şi trucuri de beauty, într-un interviu exclusiv!
1.    Dacă fericirea ar fi un fruct, care ar fi acela?

Fructul pasiunii sau cireşele.

2.    Cum te alintă cei dragi?

Anduţa.

3.    Atunci când eşti tristă, pe cine suni prima oară?

Când sunt tristă o sun pe sora mea cu care mă sfătuiesc. Întotdeauna mă ajută foarte mult să îmi revin.

4.    Spune-ne ceva despre tine care nu se ştie, dar ai vrea să se afle.

Este imposibil să îţi răspund. Fie că vreau să fie ştiut, fie că nu vreau…tot se află.

5.    Când ai avut emoţii ultima oară şi de ce.

Am emoţii de fiecare dată înainte să urc pe scenă; îmi doresc ca la fiecare concert să fiu mai bună decât la cel anterior şi de aici emoţiile şi adrenalina.

Andreea Bănică: "Ador rujul verde bulgăresc"6.    Care este lucrul pe care ţi-l doreşti cu ardoare şi încă nu s-a împlinit?

Aş vrea ca muzica mea să se audă şi in Franţa, pentru că ţara asta îmi este foarte dragă şi aş vrea să-i cuceresc pe francezi.

7.    Atunci când mergi în vacanţe, cu ce suveniruri te întorci?

Caut ceva simbolic, care să reprezinte foarte bine locul în care mă aflu: rahat şi cafea din Turcia, băuturi tradiţionale din Albania şi Cipru, ulei de măsline din Grecia, magneţi de frigider cu figurine pentru Sofia.

8.    Care e make up artistul tău favorit?

Eu însămi! La un moment dat cred că o să fac un curs în domeniu, doar aşa ca să mă mândresc cu diploma. Mă pricep bine la machiaj şi atunci când o prietenă merge la vreun party,  mă sună să o machiez.


9.    Care e cea mai scumpă piesă vestimentară pe care o ai în şifonier.

O rochie Lanvin de 6000€. Acum să-ţi spun şi care este cel mai ieftin articol? Un ruj verde bulgăresc cu miros de trandafir care se face roz pe buze şi ţine toată ziua. Când eram mică, mama mea cumpăra de la Ghiol, de la bulgăroaice. Îmi place mult!

10.    Top 3 cosmetice preferate.

Setul de creme: Natural Differences, Mascara L’Oreal şi rujul bulgăresc.

11.    Cu ce vedetă internaţională ţi-ar plăcea să hoinăreşti prin magazine, la shopping?

Hoinăritul asta îmi place foarte mult, durează ore în şir şi este destul de obositor, aşa că nu aş chinui pe nimeni atâtea ore.

12.    Pantofi cu toc, tenişi sau balerini?

Ma încalţ în funcţie de ocazie, deci în loc de „sau”, trebuie să punem „şi”.

13.    Când mergi la cumpărături, te ma uiţi pe etichetă, la preţ?

Nu prea, pentru că dacă merg la cumpărături cumpăr foarte multe lucruri şi sinceră să fiu nu prea mai am timp să văd fiecare preţ în parte. Dacă plec să iau doar un singur lucru, mă uit la preţ şi aleg!

14.    Ce culori predomină în garderoba ta?

Nude, negru şi gri. Sunt culorile pe care le ador.


15.    Spune-mi câte un cuvânt reprezentativ pentru următorii tăi colegi: Inna, Andra, Smiley, Stefan Banică.


Pe toţi 4 îi caracterizează succesul, talentul şi dăruirea profesională.

16.     Cărui star internaţional ţi-ar plăcea să îi iei un interviu?

Beyonce. Este un fenomen în muzică şi mi-ar plăcea să ieşim la o cafea şi să stăm de vorba.

17.    Care e designerul tău preferat?

Alexander McQueen – nonconformist şi spectaculos.

18.    Ce face Sofia, micuta ta?

Se joacă mult şi, mai nou, cântăm împreună piesele mele, mai ales „Love In Brazil.”

19.    Dacă nu ai fi fost cântăreaţă, ce altă meserie te-ar fi atras?

Stewardesă probabil! De mică mi-am dorit asta. Mă fascinau avioanele şi îmi place să călătoresc peste tot în lume, deci clar, asta ar fi fost alegerea.

20.    Care sunt felurile tale preferate de mâncare şi desert?
 
Caracatiţa este No 1 în top, iar ca desert ciocolată fără zahăr, care nu-mi lipseşte niciodată din casă.


21.    Cum de arăţi atât de bine? Ai vreo dietă specială?

 
Fac multă mişcare, ţin o oarecare dietă, dar totuşi dacă mi-e poftă de ceva, nu ma abţin, dar cred că cel mai mult contează starea psihică şi, sincer, sunt un om fericit.

22.    De ce e Andreea Banică o femeie unică?

 
Nu Andreea Banică este unică; fiecare femeie este unică.
 
23.    Utilizatorii unica.ro te adoră. Cum crezi că i-ai cucerit?


Mă bucur mult să aud asta! Întotdeauna am fost (şi sunt!) sinceră, fie că este vorba despre interviuri, fie că este vorba de apariţii sau de piesele pe care le cânt, niciodată nu am vrut să fiu altcineva sau să îi fac pe oameni să creadă într-o imagine care nu mă reprezintă, iar oamenii apreciază sinceritatea.

24.    Un cuvânt bun pentru fanii unica.ro

Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi susţinut întotdeauna şi vă promit şi pe viitor piese pe care le veţi iubi la fel mult!

Foto: PR

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge