Revelion 2013: 4 machiaje de seară inspirate de vedete

Nu ai ales încă machiajul potrivit pentru noaptea de Revelion? Iţi prezentăm patru machiaje de seară pe care vedetele le adoră. Cu siguranţă unul din ele ţi se potriveşte şi ţie.

Ochii bine conturaţi, buzele naturale

miley cyrus si demi lovato
Cât de bine arată Miley Cyrus cu acest machiaj! Dacă ai ochii ei frumoşi, pune-i în evidenţă conturându-i bine cu negru. Miley a folosit un creion pe pleoapa inferioară, iar pe cea superioară a trasat o linie groasă de fard pe care a estompat-o cu degetul. Acest machiaj se potriveşte şi celor cu ochi căprui migdalaţi, cum sunt ai lui Demi Lovato. Nu uita că buzele trebuie să fie cât mai naturale.

Buze senzuale, pleoape naturale

jessica biel
Dacă ochii nu sunt punctul tău forte, dar ai buze senzuale, ca Jessica Biel, urmează exemplul ei. Jessica adoră genul acesta de machiaj, cu buzele de un roşu intens şi pleoapele doar un pic machiate cu un fard natural.Acest machiaj nu ţi se potriveşte dacă ai buzele foarte subţiri sau foarte groase.

Machiaj retro

dita von teese
Poţi şi tu să semeni cu devele de altădată cu acest machiaj uşor de realizat. Este vorba de un cat eye discret combinat cu buze de un roşu aprins. Ai grijă să nu exagerezi cu fardul de obraz pentru că rişti să semeni cu o păpuşă rusească. Sprâncenele trebuie să fie naturale sau pot fi chiar mai groase, ca în cazul lui Katy Perry.

Machiaj dramatic

berenice marlohe si ginnifer goodwin
Vei ieşi în evidenţă dacă porţi un asemenea machiaj cu ochii puternic conturaţi. Alege un fard negru cu care să îţi colorezi intens fie pleoapa inferioară, cum a făcut Berenice Marlohe, fie pe cea superioară, cum a făcut Ginnifer Goodwin. Atât rujul, cât şi fardul de obraz trebuie să fie în culori naturale, altfel încarci prea mult machiajul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!