Exclusiv. Cum recomandă hairstilistul Sorin Stratulat să îți îngrijești părul în izolare

De Dana-Ruxandra Panghe, pe Ultimul update Miercuri, 15 aprilie 2020, 20:21
Sorin Stratulat este hairstilistul de la Beauty District, responsabil de părul multor celebrități din România și care ne-a împărtășit multe, multe secrete despre îngrijirea părului atât în revista UNICA, cât și pe canalul său de YouTube. Acum, expertul în hairstyle ne povestește cum arată viața de hairstilist în izolare, dar ne recomandă și cum să ne îngrijim părul până când vom avea din nou acces la saloane.

Cum arată pentru tine o zi în perioada aceasta de restricții?

În această perioadă sunt mai ocupat decât de obicei, pentru că îmi restructurez businessul și am nevoie să învăț și să implementez proceduri noi pentru trecerea online.

Cum ții legătura cu comunitatea ta în aceste vremuri?

Încerc să am un calendar de live-uri pe toate platformele de social media pe care sunt prezent (tik tok/ instagram/ facebook/ youtube), să postez content real, încurajator, optimist, dar în același timp să păstrez o decență în mesaj. Cred că este o perioadă de hipersenzitivitate și trebuie să fim respectuoși față de toata „gama“ de trăiri ale perioadei.

Vezi și:  Frumusețe dincolo de make-up. Vedetele au renunțat la machiaj în izolare

Sfătuiește-ne despre ce să NU facem acasă în perioada asta legat de părul nostru.

Fără schimbări de culoare / nu exagera cu coafatul sau cu ustensilele cu căldură/ nu te apuca să tunzi copii… pare ușor în tutoriale, dar nu e/ nu te stresa cu 100 tratamente, găsește unul care funcționează cu părul tău și fii consistentă / nu dispera… folosește timpul pentru a lăsa părul în pauză.

Exclusiv. Cum recomandă hairstilistul Sorin Stratulat să îți îngrijești părul în izolare

Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care ți le trimit clientele acum?

Ce fac cu rădăcina crescută?/ Cum pot să scap de galbenul din păr?/ Care este tratamentul cel mai bun pentru mine?

E ceva ce putem face de acasă pentru părul nostru, cu ingrediente homemade?

E un moment bun să faci curățenie în raftul cu produse / dacă ești fană produse homemade poți încerca o combinație simplă de banană coapta cu ulei cocos și ulei esențial de rozmarin sau lavandă în funcție de tipul de scalp pe care îl ai (rozmarin – cu tendință de îngrășare/ lavandă – cu tendință de uscare sau sensibil).

Un produs de haircar inutil și unul indispensabil în kitul nostru de haircare?

Șamponul uscat în această perioadă mi se pare inutil și un leave-in pentru hidratare este un must have acum când ai și timp să îl aplici constant.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro