Cum îți faci un balsam de buze cu efect de volum

De Adina Radu, pe

Nu toată lumea a fost binecuvântată cu buze senzuale. Pentru cele cu care natura nu a fost prea generoasă există soluții mai mult sau mai puțin naturale.

Dacă nu vrei să apelezi la injecțiile cu colagen sau acid hialuronic poți încerca remediile naturale: uleiul de mentă, ardeiul iute, uleiul de scorțișoară etc.

Chiar și masajul funcționează. Încearcă sa masezi buzele cu o periuță de dinți veche și curată sau folosește un amestec de zahăr și ulei de măsline. Vei reuși o exfoliere naturală a buzelor și o mai bună oxigenare a țesuturilor.

Și buzele tale au nevoie de exerciții sportive! Imită sărutul si țuiguie buzele pentru stimularea circulației sanguine în zona gurii.

Eu am o rețetă ușoară de balsam de buze pe care o poți face la tine în bucătărie. E atât de simplă încât o să-ți faci câteva de culori diferite.

Ingrediente

1 linguriță de praf de suc la plic (în funcție de culoarea pe care vrei să o obții poți amesteca diferite arome)

3 lingurițe de vaselină (se găsește în orice supermarket sau drogherie)

2-3 picături de zeamă de lămâie

puțină apă

Cum prepari balsamul de buze

Într-un pahar, amesteci praful de suc cu puțină apă și picăturile de lămâie până ce se dizolvă praful complet.

Adaugi vaselina și amesteci până la omogenizare.

Transferi amestecul într-un borcănel cu capac.

Păstrezi la frigider.

Balsamul se aplică folosind o pensulă specială de buze sau degetele. De la prima folosire vei observa efectul de furnicături pe care îl are acest balsam asupra buzelor tale. Buzele vor căpăta volum.

Balsamul nu oferă culoare puternică asupra buzelor tale, dar dacă dorești și culoare poți topi, la foc mic o bucățică din rujul tău preferat și o poți adăuga balsamului.

Gustul acestui balsam nu este neplăcut datorită prafului de suc.

Sursa foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!