Cele mai răspândite 8 mituri despre celulită – Află ce este adevărat şi ce este fals!

De Andreea Catrina, pe

Când vine vorba de celulită, fiecare femeie are o părere bine conturată despre subiect. Crede că îi cunoaşte cauzele, crede că e greu să scapi de această problemă şi, cel mai probabil, nu ştie că există o mulţime de neadevăruri care se spun pe această temă. Celulita a devenit un subiect de discuţie înfricoşător, atât pentru femeile slabe, cât şi pentru cele care au câteva kilograme în plus.
Cu toate acestea, există şi o mulţime de mituri despre celulită, mituri care circulă nestingherite, iar azi vom vorbi despre câteva dintre cele mai răspândite…

Femeile slabe au mai puţină celulită decât cele cu kilograme în plus

Fals. Celulita nu este cauzată de excesul de kilograme, ci de alţi factori precum dereglările hormonale, retenţia de apă, anticonceptionalele, lipsa activităţii fizice.

Celulita are legătură cu toxinele acumulate în organism

Fals. Toxinele nu au legătură cu celulita, iar acest lucru a fost confirmat de medici.

Celulita nu poate fi tratată

Fals. Se poate scăpa de celulită combinând alimentaţia echilibrată, cu sportul şi masajul anticelulitic, realizat cu produse speciale.

Celulita se agravează pe măsură ce înaintăm în vârstă

Adevărat. Hormonii joacă un rol important în acest proces. Pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru produce mai puţin estrogen, un hormon implicat în circulaţia sangvină. Aşadar, mai puţin estrogen poate însemna o circulaţie mai proastă, iar asta afectează producţia de colagen, care menţine pielea suplă.

Celulita poate fi o problemă genetică

Adevărat. Specialiştii au confirmat această ipoteză. Dacă bunica şi mama ta au avut sau au celulită, cel mai probabil vei avea şi tu.

Cremele anticelulitice te pot scăpa de celulită

Fals. Fără sport, masaj şi o alimentaţie sănătoasă, cremele anticelulitice nu au efect.

Hainele pe care le porţi îţi pot afecta aspectul pielii

Adevărat. În general, îmbrăcămintea prea strânsă pe corp poate afecta circulaţia sângelui, iar acest lucru are impact asupra aspectului pielii, putând duce la agravarea celulitei.

Fumatul agravează celulita

Adevărat. Fumul de ţigară afectează circulaţia şi producţia de colagen, iar pielea ta are de suferit foarte mult dacă fumezi. În plus, ridurile premature vin la pachet cu toate celelalte probleme cauzate de fumat.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!