Turiștii stârnesc revoltă printre localnicii de pe litoral. Care este motivul scandalului

De Unica.ro pe
Turiștii care ajung pe litoralul și uită că, deși sunt în vacanță, nu le este permis orice, au stârnit revoltă printre cei care trăiesc în orașele de la malul Mării Negre. Iată care este motivul scandalului.

Inspectoratul Județean de Poliție Constanța a transmis printr-un comunicat faptul că șase turiști și cinci angajați ai unui restaurant de pe litoral au fost implicați într-o bătaie, în urmă căreia patru persoane au ajuns la Spitalul Municipal Mangalia pentru îngrijiri medicale, conform ȘtirileProTv.

Scandalul a fost generat de faptul că doi dintre turiști au vrut să intre în restaurant doar în slipi și au fost refuzați, moment în care au început să agreseze personalul cherhanalei.

Localnicii spun că aceste incidente sunt des întâlnite în orașele lor. Turiștii intră în magazine sau merg cu mijloacele de transport în comun doar în costume de baie.

“Am avut ghinionul să mi se verse și burțile domnilor pe casa de marcat. Nu cred ca la ei acasă umbla așa pe bulevard!” a povestit o vânzătoare.

turisti in costum de baie intr-un magazin de pe litoral

O patroană a unui magazin de suveniruri a surprins o altă imagine, indignată de nepăsarea turiștilor care vin la cumpărături.

turista in costum de baie in magazin de suveniruri

Deși nu există nicio lege care să interzică ținuta neadecvată în spațiile publice, aceștia și-ar dori să nu mai fie nevoiți să suporte astfel de lucruri.

Citește și:

Care este cel mai bine vândut album muzical din toate timpurile. Nu îi mai aparține lui Michael Jackson

Cum arată prima fotografie făcută vreodată cu telefonul mobil

Sursă foto: stirileprotv.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro