Tenerife, a șaptea minune a insulelor Canare

De Unica.ro pe

Cu greu aş putea găsi două destinaţii de vacanţă la fel de atrăgătoare şi spectaculoase precum Tenerife. Este atât de frumoasă şi de complexă încât cele mai reuşite vacanţe sunt doar cele organizate. Drumul până în Tenerife este destul de costisitor, iar cei care fug de agenţiile de turism, fac o mare greşală, atunci când vine vorba despre acest gen de destinaţii turistice.
In Tenerife totul este de 5 stele
La prima vedere poate părea puţin ciudată decizia autorităţilor de a interzice construirea de noi hoteluri, de vreme ce aproape 10 milioane de turişti ajung în Tenerife în fiecare an. Însă nu poţi să nu obervi şi să nu admiri efortul tuturor celor implicaţi în dezvoltarea armonioasă a celui mai frumos loc de făcut plajă din lume. În Tenerife totul este de 5 stele, fără excepţie şi nimeni nu îndrăzneşte să doboare cu praştia nici o stea, doar de dragul de a face mai mulţi bani.
Multe destinaţii au peisaje spectaculoase, dar ca Tenerife nu este nici una. Multe staţiuni au hoteluri luxoase şi extravagante, însă nicăieri nu găseşti atâta rafinament şi eleganţă ca în Tenerife. În plus, aici nu există nici maşinării care să măsoare timpul şi nici fluctuaţii de temperatură care să te facă să te simţi în alt anotimp decât vara, chiar dacă Tenerife mai este cunoscută şi ca ,,Insula Primăverii Veşnice”.
În orice perioadă a anului poţi simţi briza de aer cald, te poţi bucura de priveliştea pe care o oferă palmierii ce decorează într-un mod fabulos şoselele şi oceanul care înconjoară insula şi care oferă pasionaţilor şi amatorilor de senzaţii tari posibilitatea de a face surfing.
In Tenerife timpul zboara rapid
Dacă te duci în Tenerife şi spui că nu ţi-a plăcut, atunci sigur nu ai fost acolo şi fabulezi aiurea de ciudă că ai ratat o vacanţă incomparabil de frumoasă. E drept că mulţi se aşteaptă să găsească în Tenerife un loc mai degrabă comercial, însă aici păşeşti pur şi simplu pe un tărâm de vis, unde contează doar confortul şi buna dispoziţie la cel mai înalt grad de cunoaştere.
Într-un astfel de loc timpul zboară rapid, iar o săptămână nu este suficientă pentru a străbate insula, pentru a vizita toate obiectivele turistice, pentru a escalada celebrul munte vulcanic El Teide şi pentru a te bucura de soare şi de plajele superbe din Tenerife, cum ar fi cea cu nisip negru din Puerto de la Curz. Nici nu încape vorbă să nu îţi faci timp să vezi frumoasa capitală a insulei, Santa Cruz de Tenerife, dar şi vechea capitală La Guana şi un orăşel absolut minunat, care te va vrăji atât de mult încât îţi vei dori să trăieşti acolo, Puerto de Santa Cruz.
Sejur Tenerife Spania
Hotel Puerto Palace 4*-de la 599 euro/persoana, transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi cazare cu pensiune completa, asistenta turistica.
Detalii pe www.besttourism.ro , call center 031/2263325

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO