Scrisoarea prin care John Lennon îi declara război lui Paul McCartney, după destrămarea trupei „The Beatles”

De Mihaela Dobre, pe
John Lennon și Paul McCartney sunt doi dintre cei mai faimoși muzicieni din toate timpurile. Însă, chimia dintre ei s-a transformat într-un resentiment amar odată cu destrămarea trupei „The Beatles”, în 1970.

Citește și – Topul celor mai bogaţi artişti care nu mai sunt în viaţă

La un an de la destrămarea trupei, în 1971, Lennon îi expediază lui McCartney o scrisoare redactată de mână,  fără regret și întoarcere, în care îl ironizează pe fostul său coleg de trupă:

„Referitor la faptul că nu am spus nimănui că voi părăsi trupa, v-ați petrecut o zi întreagă pentru a mă convinge că era mai bine să nu spun nimic nimănui – cerându-mi să nu spun nimic deoarece ar afecta The Beatles. Îți amintești acest lucru?

Am citit scrisoarea ta și mă întrebam dacă nu a fost scrisă de un admirator de vârstă mijlocie, irascibil, al trupei The Beatles. Chiar crezi cu adevărat că cea mai mare parte a artei din ziua de azi a apărut datorită The Beatles? Nu pot să cred că ești atât de nebun. Paul, tu chiar crezi asta?

Când vei înceta să mai crezi asta, poate că te vei trezi la realitate! Nu am vorbit noi mereu și am spus că suntem parte a mișcării artistice – nu toată mișcarea? Desigur, am schimbat lumea, dar încearcă să înțelegi aceste lucruri. Dă-te jos de pe discul tău de aur și zboară!”

Scrisoarea „furioasă” a fost cumpărată anul trecut la o licitație de un colecționar anonim din orașul american Dallas, pentru suma de 300.000 de euro.

Citește și – Trupe care ne-au frânt inimile atunci când s-au despărţit

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro