Schi sau snowboard? Tu ce alegi?

De Laura Davidescu pe
E perioada în care pârtiile sunt pline de amatori ai sporturilor de iarnă, precum schi sau snowboard. Dar care e mai simplu de practicat, care e mai cool, care e mai puțin periculos?

Două doage sau o singură scândură? Ce ți se pare mai interesant? Schiul pare ceva cam învechit și cam complicat, iar snowboardul, cu echipamentele acelea colorate și cu pantalonii lăsați, pare să fie rezervat puștanilor… Ai vrea să te apuci de un sport de iarnă și încă mai oscilezi? Îți prezentăm câteva date despre fiecare în parte, pentru a te putea hotărî mai ușor de să alegi între schi și snowboard.

Cât de ușor înveți

Schiatul se învață relativ ușor și chiar din prima zi de practicare a acestui sport vei putea coborî o pârtie ușoară. Iar faptul că picioarele se mișcă independent, ca și în cazul deplasării obișnuite, este de ajutor. Odată ce ai învățat să virezi în plug, ceea ce se întâmplă în prima sau a doua zi de schi, vei putea să schiezi pe orice pârtie, dacă nu este prea abruptă. Chiar și tehnica cu schiurile paralele se deprinde destul de repede.

La snowboarding, începutul este mai dureros, plin de căzături, vânătăi și julituri. Plus că poziția cu picioarele fixate de placă este nenaturală, nemaiîntâlnindu-se la altă disciplină sportivă. Chiar și după două-trei zile de încercări, e puțin probabil să fii în stare să cobori o pârtie fără să te dai de-a berbeleacul. Virajele se fac în două feluri – lăsându-te fie pe călcâie (pentru a întoarce cu spatele), fie pe degetele de la picioarele (întoarcere cu fața). Primul pare mai la îndemână, dar doar până te vei obișnui să virezi cu fața. Odată ce ți-ai făcut porția de căzături (aproximativ după o săptămână), te vei da cu placa decent.

Confort

La schi, cel mai greu e să ajungi la primul sistem de transport pe cablu. Apoi, e simplu –indiferent că vorbim de o telegondolă, un telescaun sau o crosă de teleschi, urcările pe pârtie sunt comode. Mai incomod este echipamentul însă. Trebuie să cari schiurile pe umăr, în telescaun sau teleschi trebuie să-ți ții bețele sub braț, iar clăparii cei rigizi pot fi incomozi după niște ore de purtare și nici nu te poți deplasa cu ei oriunde. Ba chiar sunt restaurante sau hoteluri care nu te primesc în clăpari.

La snowboard, încălțămintea e comodă și călduroasă, putând fi purtată de dimineața și până seara. Placa e una singură și poate fi dusă în spate sau sub braț. Mai neplăcut este cu folositul transportului pe cablu însă. La telescaune și teleschiuri, snowboarderul va avea placa fixată pe un singur picior, ceea ce necesită efort și tehnică. Nu puțini sunt cei care cad de pe teleschi din acest motiv.

Siguranța

Să fim bine înțeleși – la nivel de amatori, ambele sporturi sunt de agrement, deci nu presupun riscuri exagerate pentru sănătate. Viteza în coborâre poate fi importantă atât la schi, cât și la snowboard (recordul la schi este de 254,9 km/h – Ivan Origone, 2016, iar la snowboard de 203,2 km/h, Edmond Plawczyk, 2015), iar zăpada, copacii și stâncile nu sunt deloc… moi. Așa că te sfătuim să porți o cască de protecție, chiar dacă aceasta nu este obligatorie.

S-ar putea să te intereseze și:

Unde mergem la snowboard?

Destinațiile de schi preferate ale vedetelor

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO