Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Sărbătorile de iarnă departe de casă nu trebuie să fie un lux dacă ştii cum să le organizezi. Hotelurile de 5 stele din Europa propun turiştilor sejururi pentru toate buzunarele…
… cu discounturi şi oferte speciale, astfel că alternativa sejurului individual te costă mult mai puţin decât o vacanţă prin agenţie.
Iată cinci hoteluri de lux din Europa care merită luate în calcul pentru vacanţă!
Budapesta
Cine preferă o destinaţie apropiată, Budapesta sau Parisul de Est, cum i se mai spune, este de-a dreptul fermecătoare de sărbători. În plus, hotelurile din capitala ungară propun oferte şi discounturi deloc neglijabile în acest an.
Un sejur individual de patru zile, în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie 2011 are preţuri începând de la 420 de euro la un hotel de cinci stele cum este Le Méridien, iar dacă alegi să faci un city break înainte sau după Anul Nou, pentru orice noapte de vineri spre sâmbătă obţii noaptea de duminica, la doar 10 euro.
Sau dacă preferi un Crăciun romantic de două nopţi, o cameră dublă costă 336 de euro.
Dacă te tentează să petreci noaptea dintre ani în „oraşul de aur”, îţi sugerăm o ofertă neaşteptat de bună la hotelul Hilton Prague, de cinci stele, unde un sejur de trei nopţi, în perioada 30 decembrie – 1 ianuarie 2011, începe de la 580 euro.
Situat foarte aproape de Gara Masarykovo Praha, şi Designhotel Elephant este unul dintre hotelurile rafinate din Praga care nu neglijează bugetele de criză ale turiştilor. Astfel, tariful pentru un Revelion de patru stele începe de la 567 de euro, cu mic dejun inclus.
Varşovia
Capitala polonă este una dintre cele mai accesibile destinaţii pentru sărbătorile de iarnă, aşa că pentru un Revelion fără griji nu trebuie decât să te echipezi cu haine groase pentru iernile geroase de aici.
Asta pentru că ofertele hotelurilor pentru ultima vacanţă din an încep şi de 190 de euro şi ajung până la 400 de euro pentru două persoane.
Dacă alegi să stai la Victoria Warsaw, care aparţine lanţului hotelier de 5 stele Sofitel, plăteşti 190 de euro pentru trei nopţi într-o cameră dublă superioară.
Dacă te grăbeşti, şi la Radisson BLU Centre Hotel mai poţi prinde o ofertă de 184 euro, pentru o cameră dublă standard.
Belgrad
Crăciunul este un prilej numai bun să vizitezi Catedrala Sfântul Sava, cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Dar Serbia are cu siguranţă şi alte atracţii surprinzătoare care te vor fascina. Una dintre acestea sunt ofertele incredibile pe care le propun hotelierii pentru Revelion.
De exemplu, la IN Hotel Beograd, cotat la patru stele, tarifele de Anul Nou pornesc de la 319 euro, pentru două persoane, cu mic dejun inclus, iar la Design Hotel Mr. President găseşti sejururi de trei nopţi şi la 370 de euro.