O artistă face senzație pe internet cu sculpturile ei hiperrealiste care înfățișează bebeluși

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 18 februarie 2021, 15:34
Cristina Jobs, o artistă de 35 de ani din Catalonia, face senzație pe internet cu lucrările ei artistice – sculpturi hiperrealiste ale unor bebeluși nou-născuți.

Toți bebelușii sculptați de ea sunt realizați dintr-un silicon special, pictați manual, și surprind stările prin care un copil trece, în mod normal – plâng, se strâmbă, râd sau privesc curioși.

Lucrările femeii au ajuns virale pe internet nu doar pentru că par reale, ci pentru că sunt în același timp și bizare. Pe lângă sculpturile care surprind copii nou-născuți, ea face și sculpturi fanteziste, o combinație de creaturi jumătate copii, jumătate animale.

Citește gratuit ediția de februarie a revistei Unica. O găsești AICI

Aproape 200.000 de urmăritori a strâns artista pe Instagram, prin intermediul acestor sculpturi, iar reacțiile oamenilor la arta ei sunt de cele mai multe ori pozitive.

O artistă face senzație pe internet cu sculpturile ei hiperrealiste care înfățișează bebeluși

Vezi în GALERIA FOTO de mai sus câteva dintre sculpturile Cristinei Jobs!

Foto – Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro