Filme cu naufragiați – Cele mai frumoase filme de aventură și supraviețuire

De Alina Serea pe
Cele mai apreciate filme cu naufragiați sunt cele care au în prim plan aventura și poveștile de supraviețuire incredibile ale unor personaje foarte bine conturate. Iată o selecție a celor mai bune filme cu naufragiați.

Fie că acțiunea se desfășoară pe insule pustii sau în largul oceanului, unele dintre cele mai bine realizate filme cu naufragiați te vor ține cu sufletul la gură și, aproape inevitabil, te vor transpune în pielea personajelor principale

Filme cu naufragiați

Cast Away

Naufragiatul, așa cum a fost tradus în limba română unul dintre cele mai bune filme cu naufragiați din toate timpurile, a primit mai multe nominalizări la Oscar. Cu Tom Hanks în rolul principal, filmul este o poveste incredibilă despre supraviețuire și despre cât de mult contează puterea emoțională în momentele critice din viață.

Chuck, personajul principal, care are o viață de-a dreptul monotonă, ajunge în urma unui accident de avion, naufragiant pe o insulă pustie și absolut dezolantă. Aventura lui Chuck este de nedescris, la fel cum sunt și provocările cărora este nevoit să le facă față.

Trailer Cast Away

Life of PI – Unul dintre cele mai apreciate filme cu naufragiați

Printre cele mai bune filme cu naufragiați, Life of Pi este considerat o adevărată capodoperă de iubitorii genului. Acțiunea are în prim plan un tânăr care supraviețuiește unui dezastru maritim și se vede silit să pornească într-o călătorie epopeică, plină de aventuri și de descoperiri.

Filmul este catalogat drept excepțional și urmărește aventura adolescentului pe o barcă de salvare alături de o hienă, un urangutan, o zebră rănită și un imens și înfometat tigru de Bengal. Băiatul se folosește de cunoștințele sale în ceea ce privește comportamentul animalelor pentru a-l ține la distanță pe tigru, construind o tumultoasă și plină de riscuri relație pe parcursul lungilor luni de călătorie pe valurile oceanului.

Trailer Life of PI

All Is Lost

Foarte apreciat ca fiind unul dintre cele mai bune filme cu naufragiați, All Is Lost spune povestea unui bărbat (Robert Redford) care se trezește într-o dimineață că iahtul său ia apă după ce s-a lovit de un container care plutea rătăcit pe apă. Toate echipamentele ce l-ar fi putut salva sunt distruse, iar barca sa are o ditamai spărtura ce-i va pune viața în pericol. Înconjurat la tot pasul de rechini înfometați și aproape răpus de soarele nimicitor, navigatorul va fi nevoit să privească moartea în ochi.

Trailer All Is Lost

Blue Lagoon

Un remake după filmul cu naufragiați original lansat în anii ’80, Blue Lagoon din 2012 spune povestea Emmei și a lui Dean, doi adolescenți care pleacă într-o excursie cu clasa pentru a ajuta în cadrul unui ONG. Dar totul ia o întorsătură complet neașteptată, când cei doi decid să se furieșze pe un iaht unde avea loc o petrecere.

Într-un moment imprevizibil Emma cade din Yaht, iar Dean sare după ea, iar yahtul pleacă și rămân în larg. Naufragiați pe o insulă pustie, aceștia vor fi nevoiți să facă tot ce le stă în putință pentru a supraviețui.

Trailer Blue Lagoon

Open Water

Printre singurele filme cu naufragiați bazate pe fapte reale, Open Water îi are în prim plan pe Daniel și Susan, (Daniel Travis și Blanchard Ryan) scafandri de adâncime autorizați. Aceștia se îmbarca pe un vas local de scufundări pentru un tur subacvatic al recifului. Din cauza unei serii de neînțelegeri inofensive, cuplul este lăsat din greșeală în urmă, după 40 de minute de stat sub apa. De acolo urmează un adevărat calvar: înfrigurați, singuri și la kilometri întregi depărtare de țărm, cuplul este lăsat în voia valurilor, în ape pline de rechini.

Trailer Open Water

The Shallows

Un alt film de aventură apreciat al ultimilor ani, The Shallows spune povestea unei tinere Nancy Adams (Blake Lively) care face surfing pe o plajă pustie. Fără să știe că acel loc este zona de vânătoare a unui rechin alb, aceasta va cădea inevitabil pradă. Filmul arată lupta de supraviețuire a protagonistei care, deși se află foarte aproape de mal, va da testul suprem, pe viață și pe moarte.

Trailer The Shallows

Îți recomandăm și:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro