Curs rapid de somelier

De Laura Davidescu, pe

A şti cum să asortezi vinurile cu felurile de mâncare este o adevărată artă. Iată câteva recomandări care să te a jute să „împleteşti” gusturile astfel încât să-ţi pui mesele în valoare. În asocierea dintre mâncăruri şi vin, cel mai important este echilibrul dintre „greutatea” felului de mâncare şi „corpul” vinului, explică experţii de la vinul.ro.
Însoţirea unui preparat greu, cum este o friptură de vită la tavă, cu un vin uşor – sau invers – poate deregla echilibrul mesei, mai aflăm din catalogul de vinuri „Din inima Franţei”, lansat de Lidl odată cu debutul săptămânii dedicate gastronomiei franceze. Practic, din 1 octombrie, în magazinele Lidl găseşti o colecţie de vinuri franţuzeşti de cea mai bună calitate, reprezentativă pentru toate regiunile viticole ale Franţei.
Cele 23 de vinuri au fost testate de experţii de la vinul.ro, care au acordat fiecărei sticle una dintre medaliile de platină, aur, de argint sau de bronz. Iată o clasificare simplă a principalelor soiuri de vin şi cele mai fericite asocieri gastronomice, în funcţie de „greutatea” vinurilor, dar şi de aciditate, dulceaţă şi conţinut de alcool.
Vinuri albe uşoare: Pinot Gris, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Chardonnay, vinuri spumante, Fetească Albă. Sunt potrivite la peştele slab, pui fără sos, fructe de mare, legume lea grătar, salate, pizza. Vinuri albe cu corp mediu sau greu: Tămâioasă, Muscat Ottonel, Chardonnay-uri din Lumea Nouă. Asortează-le la peşte gras sau în sos, carne albă la grătar, pui cu sos, melci.
Vinuri roşii uşoare: Cabernet Franc, Merlot, Fetească Neagră, unele tipuri de Pinot Noir. Merg bine cu cărnurile roşii, pastele cu carne sau sos roşu, brânzeturile maturate, dar şi cu prăjiturile cu multă ciocolată. Vinurile roşii grele: Shiraz, Cabernet Sauvignon, Barolo, Brunello din Montalcino. Sunt recomandate a fi consumate de sine stătător, dar pot fi asortate vânatului, brânzeturilor dure sau antricotului de vită.
Aciditatea: preparatele grase, bogate în proteine sau sărate (fructe de mare, peşte gras) pot fi echilibrate cu un vin cu aciditate ridicată, care vine cu un plus de prospeţime şi cu un gust fructuos, care va evidenţia textura mâncării. Senzaţia de dulce: vinurile dulci trebuie servite alături de preparate mai puţin dulci, altfel vinurile vor părea prea acide.
Cu vinuri dulci poţi tempera iuţeala preparatelor asiatice sau poţi realize un contrast plăcut cu brânzeturile. Alcoolul: mâncărurile sărate şi condimentate accentuează senzaţia de căldură alcoholică a vinului. {i reciproca e valabilă însă – vinurile cu conţinut mare de alcool pot evidenţia notele condimentate din anumite preparate.
Fă o vizită magazinelor Lidl în săptămâna 1-8 octombrie şi, pe lângă experienţa degustării unor vinuri de excepţie, ai şi şansa de a câştiga o excursie în doi chiar la Bordeaux, unde te vei putea bucura de un tur privat al oraşului şi de o degustare a celor mai rafinate vinuri din Grand Cru Classe, una dintre cele mai înalte trepte de calitate din regiunea Bordeaux.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!