Cum îţi parfumezi casa de Crăciun

De Lumea Femeilor, pe

Fiecare mireasmă are secretul ei – dacă e prea tare, te năuceşte de cap, dacă e prea discretă, se pierde în spaţiu. Cum o temperezi şi cum o potriveşti, citeşte aici!
E o adevărată artă să ştii să-ţi parfumezi casa, să combini atmosfera domestică cu o stare de bine care să te facă să uiţi de viaţa trepidantă de zi cu zi. Lumânărele, săculeţe parfumate, esenţe şi potpuriuri oferă soluţii pentru toate gusturile. Fereşte-te însă de pericolul de a-ţi transforma locuinţa într-o drogherie şi „cântăreşte” sursele odorizante cu mare atenţie.

Cum alegi aromele pentru Crăciun

Nu dai greş niciodată dacă vei combina smirnă cu rozmarin şi busuioc. Dacă amestecul ţi se pare prea puternic, mai adaugă apă. Pentru a crea o atmosferă calmă şi relaxantă în camera copiilor, esenţa de lavandă, mandarină, portocală sau verbină este perfectă (picurată pe discuri demachiante, aşezate în locuri cât mai ferite). De asemenea, combinaţiile scorţişoară-portocală sau lavandă-bergamot te vor detensiona într-un mod discret. Senzaţia de prospeţime o poţi obţine prin eucalipt şi cuişoare.

Beţişoarele parfumate de Crăciun

Nu toată lumea suportă fumul pe care-l scot beţişoarele parfumate. Pentru unii poate fi înecăcios. Dacă alegi această variantă, aşază beţişorul ori pe balcon, lângă geamul comun cu camera, ori la fereastra bucătăriei pe care o laşi uşor deschisă, astfel încât să aibă cum intra parfumul în casă. Contactul cu aerul curat şi proaspăt va face mult mai agreabilă mireasma beţişoarelor.

Arome de mere, lămâie, portocală şi pomelo

Dacă nu eşti adepta surselor artificiale de parfum, mergi pe calea naturală şi revigorează trucuri vechi, ştiute de la bunica. În funcţie de fructele pe care le ai în casă (şi care trebuie să aibă coaja relativ groasă), procedează în felul următor: curăţă fructul de coajă şi pune-o pe ochiul de aragaz încins (dar nu la flacără, pentru a nu se arde).

Parfum de la priză

În cazul în care nici una din soluţiile propuse nu te-a convins, îţi mai rămâne varianta modernă, mai practică şi fără prea multe riscuri: sprayuri, deodorante cu autocolant şi odorizante electrice.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!