Ce au făcut colegii unui cântăreț după ce acesta s-a prăbușit pe scenă, în timpul concertului

De Unica.ro pe
Un clip filmat în timpul unui concert de Crăciun are toate șansele să devină viral pe rețelele sociale. Gestul unor cântăreți de cor, după ce colegul lor s-a prăbușit pe scenă, a atras atenția utilizatorilor Youtube.

Conform adevarul.ro, care prezintă filmarea unui jurnalist rădăuțean, Cornel Cârdeiu, corul Şcolii de Artă din Ciudei, Ucraina, susținea un concert de Crăciun la Rădăuți. Unuia dintre băieți i s-a făcut rău și și-a pierdut cunoștința pe scenă, chiar în timpul spectacolului.

În loc să oprească reprezentația pentru a-l ajuta, colegii l-au ignorat. La fel și dirijoarea corului. Ba mai mult, unul dintre colegi, a tras cortina peste tânărul căzut pe scenă, încercând să ascundă întâmplarea la care au fost martori toți cei din sală.

Din fericire, în culise se aflau alți colegi, care l-au ajutat pe băiat. Se pare că acestuia i s-a făcut rău din cauza stresului, căldurii și deshidratării.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro