Dacă nu ai o maşină bună cu care să străbaţi troienile până la Scărişoara, cu atât mai bine. Un urcuş cu sania îţi garantează amintiri de neuitat
Orice oprire pe Valea Arieşului este binevenită. Ţi-o spune şi pensiunea “Mama Uţa”, devenită deja vedetă locală. Popas cald, gustos, liniştitor. Zona în sine este extrem de ofertantă din punct de vedere turistic. Iarna, însă, devine şi mai spectaculoasă: brazi plecaţi sub povara zăpezii împrăştie cu generozitate în jurul lor un miros de măr crud.
Spre gheţar
Ca să ajungi la peştera Scărişoara, ai de străbătut un drum destul de anevoios până în Gârda de Sus. Să nu te sperie gândul! Cu o sanie poţi face o călătorie pe cinste. Odată ajunsă în apropierea Peşterei, mai ai de mers un pic prin pădure. După care, se deschide brusc un univers aparte: un adevărat palat de cleştar îngropat în pământ. Înainte de existenţa gheţarului, se spune că aici erau duse tinerele fete furate de pe Muntele Găina de un zmeu tare fioros.
Pe Valea Arieşului
Groapa Ruginoasă, Cascada Miresei sau Mănăstirea Lupşa îţi vor completa lista de obiective turistice de pe Valea Arieşului. Iar pârtia de schi Vârtop îţi va oferi clipe de maximă relaxare.