Acum 11 ani, pe 11 septembrie 2001, lumea s-a schimbat pentru totdeauna, odată cu prăbuşirea turnurilor gemene de la World Trade Center.
Pe 11 septembrie 2001, 19 persoane din grupul al-Qaeda au deturnat patru avioane de pasageri cu gândul de a le pilota către clădiri impostante ale SUA. Două din avioane au „intrat” în turnurile gemene de la World Trade Center, care s-au prăbuşit la scurt timp. Al treilea s-a prăbuşit peste clădirea Pentagonului din Arlington, Virginia.
Un al patrulea avion ar fi trebuit să se prăbuşească peste clădirea Capitoliului, însă pasagerii au încercat să preia controlul avionului şi până la urmă s-au prăbuşit în câmp.
În total au fost ucise aproape 3000 de persoane, printre care şi cei 246 de pasageri ai avioanelor.