O româncă de 12 ani va juca pe Broadway

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 02 martie 2020, 19:30
O adolescentă de 12 ani din Ploiești își trăiește cel mai mare vis. Paula Both va juca în „Legally Blonde”, un spectacol pe Broadway, ce va avea premiera în curând.

Tânăra a declarat pentru Libertatea că premierea spectacolului va avea loc pe 29 aprilie pentru presă, oameni din industrie și celebrități, iar din 30 aprilie va juca două spectacole pe zi.

Castingul a fost online, cu sute de concurenți din toată lumea – 400 de artiști. A urmat preselecția, tot online, și ultima etapă a fost interviul din New York, unde am câștigat. Am fost aleasă să o întruchipez pe Serena, fiind singura, din toată distribuția, din afara Statelor Unite. Cât stau în România repet de trei ori pe săptămână în studio, cu profesorul meu, Lucian Darie. Când sunt plecată am repetiții de 3 ori pe săptămână, câte 5 ore pe zi”, a povestit Paula pentru sursa citată.

Ploieșteanca nu are doar talent în actorie, ci și în modelling și muzică.

O româncă de 12 ani va juca pe Broadway

Mă mândresc cu titlul “Little Miss World”, câștigat în Grecia, în 2018, și cu locul al doilea din 60 de concurente, la categoria “Best Talents”. De asemenea, cu participarea la “Next Star” și “Vocea României Junior” în România. Sunt extrem de onorată să am privilegiul de a lucra cu profesioniști, atât la canto, cât și pe modelling. Am fost pe toate podiumurile: New York, Miami, Moscova, Sankt Petersburg, Milano, Paris Londra”, a afirmat Paula Both.

Ea a precizat că a fost și la Hollywood, la competiția “World championship of performing arts”, însă nu își dorește să fie actriță în acest moment.

Mă văd continuând cu muzica și cu teatrul de musical, mă văd la concursuri de miss – anul acesta am deja câteva programate, în Tenerife și în Turcia, mă văd în continuare model. Mi-ar plăcea, în schimb, ca noutate, să fiu implicată în reclame și campanii de televiziune, sau să joc într-un serial Disney, să mă perfecționez în engleză, rusă și franceză. Iar pentru toate astea mă pregătesc temeinic”, a subliniat Paula.

Citește întregul interviu cu Paula Both AICI.

Vezi în Galeria FOTO mai mult eimagini cu tânăra româncă care va juca pe Broadway.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro