Cum a reușit o ucraineană să doboare o dronă cu un borcan cu murături: „Dacă începea să tragă în mine?”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 08 martie 2022, 14:27

În ultimele zile, în social media a apărut o informație conform căreia o femeie din Ucraina a doborât o dronă cu un borcan cu murături. Așa cum era de așteptat, informația s-a viralizat sub formă de meme-uri. Jurnaliștii de la publicația ucraineană LIGA.Life au decoperit că informația este una reală și au stat de vorbă cu Olena, femeia care chiar a reușit să doboare o dronă cu un borcan. Singurul lucru neadevărat din poveste devenită virală este că recipientul nu era cu castraveți murați, așa cum s-a spus inițial, ci cu roșii murate.

„Am observat că plutea ceva prin aer. La început am crezut că este vorba despre o cioară. Apoi am auzit un bâzâit” – a explicat Olena, care nu mai văziuse până atunci o dronă.

După ce a auzit bâzâitul atipic unei păsări, și-a dat seama că acolo este vorba despre altceva. Femeia spune că inițial s-a gândit să caute un obiect mai potrivit pentru arunca spre dronă, dar apoi a realizat că până caută altceva prin casă, obiectul dispare sau vine periculos de aproape de locuința ei. Așa că a luat de sub scaunul ei un borcan cu roșii și prune murate și a aruncat înspre obiectul din aer cu toată puterea.

Citeşte şi: Unde s-ar ascunde familia lui Vladimir Putin în această perioadă

Probabil din teamă. Pentru că m-am speriat. Dacă începea să tragă în mine? Păcat de roșiile acelea… Nu știu de unde a apărut varianta poveștii cu castraveți. A fost un borcan de un litru cu roșii și prune murate. Preferatele mele! – a spus Olena.

La scurt timp după ce s-a petrecut totul, Olena și fostul soț, care locuiește în apropiere, au mers afară, au strâns rămășițele dronei și le-au aruncat la gunoi, în tomberoane diferite.

Mai multe fotografii cu un recipient cu murături spar au început să circule în mediul online, dar Olena spune că sunt false. Ea nu a făcut poze – “Nu era momentul să faci fotografii!”

A doua zi, fostul soț i-a spus Olenei că a văzut și el o dronă. “Și ce ai făcut” – l-a întrebat femeia. “Nimic, am tras perdelele. Ce era să fac?” – i-a răspuns bărbatul.

Citeşte şi: Unde sunt îngropați ucrainenii uciși de ruși, după ce cimitirele le-au fost bombardate

Olena lucrează într-un magazin cu produse chimice de uz casnic din apropierea casei. Femeia s-a născut în Liov și  a crescut este Kiev. Tatăl ei a fost transferat acolo pentru muncă când era mică.

De aceea nu plec nicăieri de la Kiev. Am decis asta din prima clipă. Aceasta este casa mea, pământul meu. Voi sta, voi lupta! Tot ce este necesar.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!