Totul despre praz, ţelină şi sfecla roşie

De Unica.ro, pe

Orice gospodină pricepută trebuie să ştie cum să folosească trei legume delicioase, sfacla roşie, prazul şi ţelina. Află totul despre ele.

Prazul, gustos şi sănătos

– E mai dulce decât ceapa şi are o aromă, care se recunoaşte uşor, indiferent de restul ingredientelor.

– Se recoltează, în funcţie de soiuri, din a doua jumătate a verii până toamna târziu, în luna noiembrie. Se conservă bine în perioada de iarnă.

– Se poate păstra proaspăt  la frigider, nespălat, într-o pungă din material plastic..

– Poţi prepara supă de praz cu cartofi, mâncare de praz cu măsline, mâncare de praz cu carne.

– E o legumă cu un conţinut mare de glucide, lipide, vitamine (B1, B2, C, PP), dar şi minerale.

Miraculoasa ţelină

– Este o legumă care se recoltează toamna şi se păstrează uşor pentru iarnă. Aproape tot anul ne putem bucura de gustul său, dar şi de bogăţia de vitamine şi minerale pe care le conţine.

– Ţelina este un tonic foate bun, are proprietăţi diuretice şi depurative. Pentru că are un efect uşor hipoglicemiant, poate fi consumată şi de diabetici.

– Ţelina crudă conţine foarte mult calciu, într-o formă uşor de asimilat, dar şi potasiu, fosfor, sodiu şi fier. Mai conţine vitaminele B1, B2 şi C şi  microelemente precum iod, mangan şi magneziu. 

– Rădăcina şi frunzele de ţelină se folosesc în bucătărie la prepararea de supe, ciorbe, ghiveci, salate de crudităţi şi murături. Pentru cure se foloseşte sucul de ţelină, decoctul şi tinctura din rădăcina de ţelină.

Sfecla roşie

– Este originară din bazinul Mediteranei şi din vestul Asiei.

– Se foloseşte în alimentaţie din cele mai vechi timpuri şi reprezintă un tonic pentru organism. Este o sursă naturală de zahăr.

– Sfecla roşie conţine cantităţi mari de potasiu, care ajută la reglarea pulsului şi a tensiunii arteriale, dar şi acid folic, fiind astfel recomandată femeilor însărcinate.

– Mai conţine: sodiu, magneziu, fier, iod şi cupru, carbohidraţi şi vitaminele A, C şi B6. 

– Se poate consuma crudă (în salate), fiartă (la supe şi salate) şi coaptă în cuptor (ca garnitură la fripturile de pui, miel sau porc).

– Sucul de sfeclă este benefic în tratarea hepatitelor, a anemiilor şi reglează tulburările circulatorii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro