Caramel cu migdale și fistic

De Libertatea pentru femei, pe Ultimul update Marți, 13 aprilie 2021, 14:12

Un dulkce sănătos şi gustos. Copiii îl adoră!

Ingrediente:
►500 g zahăr
►350 g unt
►100 ml frișcă lichidă sau 125 ml lapte
►un praf sare
►300 g migdale
►150 g fistic
►1-2 picături esenţă de vanilie
►hârtie de copt

1. Se caramelizează zahărul direct pe flacără. După ce s-a topit uniform și nu a mai rămas niciun cristal de zahăr tos, se așază pe baie de aburi. Se adaugă untul moale, de preferat unt fără apă cu 80% grăsime, apa din unt ar putea strica consistența cremei, și se amestecă ușor să se omogenizeze. Se lasă să fiarbă câteva minute și se toarnă frișca sau laptele. Se amestecă ușor, în același sens, până se încorporează și apoi se lasă să scadă cât mai mult.
2. Între timp, se umezesc cu puțină apă migdalele și fisticul, se presară zahăr
și se pun în cuptor. Se rumenesc, se scot să se răcorească și se pun în crema caramel.
3. Se unge hârtia de copt cu unt și se toarnă compoziția. Se modelează cu mâna și cu ajutorul hârtiei și se rulează. Se lasă la rece și se servește după 3-4 ore.
Vezi şi reţeta de cremă caramel!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!