Ghiveci călugăresc de post, după rețeta lui Radu Anton Roman

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 15 martie 2021, 09:56

Suntem în Post și avem nevoie de rețete delicioase din ingrediente de origine vegetală pentru a trece mai ușor pentru această perioadă destul de dificilă din punct de vedere alimentar. Și ce poate fi mai potrivit pentru o masă în familie, pe vreme răcorasă, dacă nu un ghiveci savuros făcut dintr-o gamă variată de legume?

Citeşte şi: „Cartofi săraci”, rețeta lui Radu Anton Roman. Cea mai ieftină și delicioasă mâncare de post

Vă prezentăm, în continuare, cum se prepară ghiveciul călugăresc, după o rețetă testată și recomandată de marele maestru al gastronomiei românești Radu Anton Roman. Este o rețetă care se face extrem de ușor.

Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI

Ingrediente necesare pentru ghiveciul călugăresc:

  • 4-5 cartofi
  • 3 morcovi
  • 2 ardei grasi
  • 1 dovlecel
  • 1 conopidă
  • 1 varză mică
  • 1 farfurie fasole verde
  • 1 țelină mică
  • 100 ml bulion rooii
  • 3 cepe
  • 5 roșii
  • 1 pahar untdelemn
  • 3 legături pătrunjel verde
  • sare, piper

Cum preparăm ghiveciul călugăresc:

Începem prin a curăța de coajă țelina, ceapa, dovlecelul, morcovii și cartofii. Ceapa se toacă, se pune la călit în ulei. Între timp, tăiem legumele în felul următor: îmbucături (cartofii, dovlecelul), felii subțirele (morcovii, țelina și roșiile), fideluță (varza), bucățele (conopida, păstăile de fasole verde și ardeii).

Citeşte şi: Sarmale delicioase de post, după rețeta lui Radu Anton Roman

Legumele tăiate se pun peste ceapă, să se călească și ele nițel. Se stinge totul cu apă, se sărează și piperează după gust, se presară o parte din verdeața tocată și se pune totul în cuptor, timp de aproximativ 60 de minute. După trecerea timpului de gătire, se scoate preparatul din cuptor, se presară pe deasupra restul pătrunjelului și se servește fierbinte.

Poftă bună!

Sursa foto – 123rf.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!