(P) Poartă masca din responsabilitate – alege variante românești, de calitate

De pe

Vremurile pe care le trăim nu sunt dintre cele mai fericite, iar dinamica pandemiei schimbă mereu cursul situației. Cert este că în tot acest haos avem nevoie de o normalitate. Iar masca a devenit deja accesoriu parte din ținuta de zi cu zi. Impusă prin ordonanțele recente, masca este necesară inclusiv pentru copii, toți cei care au împlinit deja 5 ani. Dacă ținem cont de corectitudinea de a purta mască, schimbată la interval de 4 ore aproximativ, un simplu calcul ne arată că avem nevoie de stoc de măști, lunar.

Costurile pentru o masca medicala s-au normalizat. Am depășit etapa din primăvară când o mască ajungea să coste și 8 lei. Totuși nu vă lăsați păcăliți de costurile mici ale acestora, alegând deci ceva nepotrivit. Măștile textile nu oferă protecție, dacă nu includ și un material filtrant. Descoperiți variante optime de la producătorul autohton, Coneltex.

Avem producători locali de măști medicale

Majoritatea măștilor sunt de import. Așadar nu a durat mult până când și producătorii din țară să înțeleagă nevoia de a realiza accesoriile de acest gen. Iar CONELTEX a reușit. În fabrica din Suceava, acolo unde producea în special textile, lenjerii de pat, a investit în echipamente pentru a putea produce măști conforme. Acestea au și avizul Ministerului Sănătății.

Trebuie spus că au un material filtrant mai gros și față de cele clasice din import grosimea acestui material este semnificativ mai mare. Asta înseamnă protecție mai bună.

Cât despre costuri, avantajul este de a putea cumpăra direct de la producător, plus de la unul local, ceea ce exclude poate unele taxe de transport. Pentru o cutie de 50 de măști trebuie să scoateți din buzunar mai puțin de 50 de lei. Pot fi achiziționate cutii în numărul dorit, fiind onorate toate comenzile, chiar și în sistem en gros.

Măștile regăsite la această sursă sunt medicale, de unică folosință, de tip M100, clasa I. Sunt albe și au cele 3 pliuri binecunoscute, elastice laterale pentru o prindere optimă și o acoperire perfectă a căilor respiratorii.

Dacă port mască, sunt responsabil

Povestea purtării de mască a fost intens dezbătută. Masca nu te poate feri 100% de virus, dar poate limita răspândirea acestuia. Studiile au arătat că dacă toată lumea poartă mască, sunt șanse destul de mici de a transmite și celor din jur virusul, care din păcate rezistă și în aer și are cale de transmitere prin picături de secreții respiratorii (în cursul strănutului, tusei sau chiar vorbitului).

Purtăm mască zi de zi, cu responsabilitate. Aceasta a devenit o necesitate, de unde și nevoia de a alege cu rigoare de unde cumpărăm astfel de produse. Oferta curentă a celor de la Coneltex presupune un cost modic, de 30 de lei per cutia de 50 de bucăți.

Pentru cei din împrejurimi și din Suceava comenzile pot fi ridicate direct de la sediul lor. Pentru toți ceilalți din țară livrarea prin curier va fi rapidă și are acoperire națională.

Contact:

Strada Grigore Alexandru Ghica număr 18, Suceava

0735 194 314