(P) Eticheta cadourilor: idei și așteptări explicate pe înțelesul tuturor

De Unica.ro, pe

Găsirea cadoului perfect nu e o misiune ușoară, indiferent dacă ocazia este una aniversară, o sărbătoare religioasă, onomastică sau, pur și simplu, vine doar din plăcerea de a dărui, fără un context anticipat. Dificultatea, mai ales în cazul adulților, vine și din eticheta și așteptările care descriu tradiția dăruirii.

Care sunt regulile de care ar trebui să ții cont? Ce cadouri sunt potrivite pentru un coleg de birou? Este elegant să oferi un cadou într-un restaurant? Ce ar trebui să primești de la partenerul tău? Află răspunsul acestor întrebări în cele ce urmează:

Ocazie: un prieten își serbează ziua de naștere la restaurant 

Atunci când o persoană alege să își serbeze aniversarea la restaurant, cadourile – cu precădere cele de dimensiuni mari – nu sunt o condiție pentru participare. Nimănui nu îi place să umple un colț al mesei sau să aglomereze trecerea. Dar, asta nu înseamnă că nu le poți oferi un cadou elegant, de dimensiuni reduse, cum ar fi un voucher, un card cadou sau un produs din lista de dorințe, din categoria parfumuri barbati, dacă este vorba despre un el. Însoțește cadoul cu o felicitare și vei corespunde etichetei.

Ocazie: o prietenă organizează o petrecere aniversară acasă

Dacă petrecerea are loc în locuința gazdei sau într-o casă închiriată, este acceptabil să îi oferi un dar mai substanțial. Dacă nu ești sigură cu privire la ce i-ai putea dărui, o atenție elegantă poate salva seara: o sticlă de băutură fină, o cutie cu bomboane de ciocolată artizanale sau un buchet de flori sunt variante acceptabile. În cazul în care este vorba despre o prietenă mai apropiată, alege-i din oferta de parfumuri dama esența de nișă pe care știi că și-o dorește sau optează pentru un cadou mai personal, despre care știi că ar bucura-o.

Ocazie: ziua de naștere a unui coleg de serviciu 

În funcție de cât de apropiată este relația ta cu respectivul coleg sau respectiva colegă, un cadou aniversar acceptabil se poate încadra între ceva simbolic și un obiect extravagant. Atunci când ai nesiguranțe, dar îți dorești, totuși, să îi oferi ceva – deși nu este obligatoriu – îi poți oferi prânzul sau o ieșire la un bar de cocktails, dacă obișnuiți să ieșiți împreună și în timpul liber. Ambele variante implică eforturi minime și cu siguranță vor fi apreciate.

Ocazie: vrei să îi oferi un cadou noului tău partener

Acest scenariu este unul destul de delicat și plin de subtilități. Pe de o parte, în cazul în care există o ocazie, nu poți ignora complet acest lucru, deoarece riști să îl rănești pe cel cu care ai început să te întâlnești de curând. Pe de altă parte, nu ai vrea nici să îi oferi un cadou extravagant, care ar putea fi interpretat drept copleșitor. O opțiune valabilă, în această situație, ar fi să îl inviți la o întâlnire cu tematică distractivă. Biletele la film sau la un concert din viitorul apropiat ar putea fi la fel de bine primite, dar, dacă vrei să investești mai mult, poți opta și pentru o cină fancy la un restaurant cunoscut. În acest fel, noul tău partener va primi un cadou de care se va putea bucura, fără a-i căuta sensuri ascunse.

Alegerea cadoului perfect poate fi o alegere dificilă. Eticheta, contextul și relația cu destinatarul îți vor furniza mai multe informații cu privire la ce este acceptabil să dăruiești. În situațiile în care termenii relației nu sunt foarte bine definiți, cadourile clasice, precum o sticlă de vin sau un aranjament floral te vor salva. Atunci când, însă, există o relație de familiaritate între tine și destinatarul cadoului, așteptările sunt mai mari, iar riscul de a face o alegere greșită este mai mare. Cu toate astea, există câteva variante de ”mers la sigur”, care nu-i vor dezamăgi pe cei care primesc, iar ție îți vor asigura o aură elegantă din acest punct de vedere.

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!