(P) Cum pot clasicii literaturii engleze să îți îmbunătățească funcția cognitivă?

De Unica.ro, pe

Dacă ți-ai pus vreodată întrebarea de mai sus și nu ai găsit un răspuns, sperăm că acest articol semnat Bookoteca să îți ofere o claritate mai mare asupra acestui lucru.

În zilele noastre, când există atâtea distracții la îndemâna, și la propriu, și la figurat, iar între aplicațiile mobile se desfășoară o competiție acerbă pentru atenția noastră, lectura nu pare cea mai atractivă activitate, cu atât mai puțin cititul literaturii clasice, ce prezintă narațiuni complexe cu ajutorul unui limbaj aparte și puțin demodat. Dar cum pot aceste cărți să-ți dezvolte capacitățile cognitive și să-ți lărgească orizontul prin care filtrezi viața?

Înțelegi comportamentul uman

Pentru început, clasicii literaturii engleze sunt cărămizile fundației pe care toată literatura se bazează. Este de prisos să menționăm caracterul complex al personajelor și întorsăturile de situație ce se ivesc în literatura clasică engleză, deoarece aceste cărți în fond prezintă situații de viață ce nu aparțin unei cronologii fixe ci mai degrabă surprind esența caracterului uman în contextul timpului în care au fost scrise. Această esență este prezentată de autorii clasici prin descrieri extraordinare ale acțiunilor ce implică personajele și contextul în care ele se află. Încă o dată, literatura clasică se dovedește lectura potrivită pentru o înțelegere complexă a comportamentului uman și a emoțiilor. 

(P) Cum pot clasicii literaturii engleze să îți îmbunătățească funcția cognitivă?

Studiile recente au arătat că lectura clasicilor englezi este mai folositoare în evoluția personală a oricărui individ decât cărțile de dezvoltare personală. Acest rezultat se datorează în primul rând emoțiilor pe care aceste cărți le stârnesc în cititori. Narațiunile complexe, cu treceri subtile la punctul culminant și presărate cu întorsături de situație se dovedesc a fi cea mai bună hrană pentru creier, dacă îți dorești să îți schimbi comportamentul și să-ți dezvolți noi deprinderi.

Îți dezvolți abilități noi 

Îți mai aduci aminte că la începutul articolului menționam limbajul complex al acestor cărți? Aparent, acesta este un elixir pentru creierul nostru. Când cauți cuvinte noi în dicționar și le înțelegi sensul, creierul dezvoltă noi sinapse între neuronii existenți și astfel îți activezi mai multe zone cognitive. Abilitatea de a citi într-o limbă diferită de cea maternă îți sporește de asemenea procesul cognitiv, făcându-l mult mai sigur pe el și mai adecvat nevoilor tale. 

Până și pentru pacienții cu probleme mintale, acest procedeu simplu s-a dovedit util în ceea ce privește îmbunătățirea stării de bine și a fericirii. În plus, atunci când înveți cuvinte noi îți sporești spectrul de nuanțe prin care îți poți exprima propriile emoții și sentimente, și astfel poți fi mai precis atunci când comunici cu alți semeni.

(P) Cum pot clasicii literaturii engleze să îți îmbunătățească funcția cognitivă?

În plus, citind literatură clasică, în mod automat devii mai bun în ceea ce privește înțelegerea și descifrarea tainelor limbii engleze. Prin lectură, îți îmbunătățești în mod natural sintaxa, gramatica și felul în care folosești anumite expresii. Acestea se traduc automat în îmbunătățirea modului de exprimare în scris. Dacă îți poți dezvolta cititul și scrisul în limba engleză, vorbitul va suferi îmbunătățiri majore. 

Îți modelezi gândirea creativă 

Încă un avantaj al literaturii clasice este înțelegerea unor idei noi din situații vechi. Îndeosebi, dacă le citești de la o vârstă fragedă, aceste cărți te pot ajuta să navighezi situații complexe din viața ta prin prisma descifrării comportamentelor complexe ale personajelor descrise în opere. 

În plus, nici seniorii nu se dezic de la avantajele cititului literaturii clasice. Un studiu recent al cercetătorului Philip Davis menționa o îmbunătățire substanțială a calității vieții în populațiile geriatrice ce revizuiau literatura clasică engleză spre deosebire de grupul de control care a participat la studiu. Cei ce citeau clasicii se simțeau mult mai vivace chiar și la o vârstă foarte înaintată. În plus, studiul a evidențiat și alte beneficii ale acestei activități cum ar fi: dispariția simptomelor de boală, modelarea gândirii creative prin contemplarea la experiența umană și stimularea imaginației și a emoțiilor. 

(P) Cum pot clasicii literaturii engleze să îți îmbunătățească funcția cognitivă?

Într-o lume în care tehnologia este un adevărat adversar al felului în care comunicăm, lectura clasicilor englezi precum Shakespeare, Jane Austen, Charles Dickens și William Blake se dovedește a fi o activitate plină de beneficii, atât în ceea ce privește cogniția, cât și dezvoltarea emoțională.