(P) 5 cărți de parenting pe care orice părinte ar trebui să le citească

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 21 ianuarie 2021, 01:27

A crește copii este una dintre cele mai frumoase experiențe, însă este și una dintre cele mai dificile. Indiferent de vârsta copilului, responsabilitatea părintelui nu este niciodată îndeplinită. Este în puterea ta să-l înveți pe cel mic să diferențieze binele de rău și să-i transmiți iubirea ta. Asta te va ajuta să-ți atingi obiectivul de a crea un mediu potrivit educației piticilor, unde aceștia să poată crește frumos și să devină adulți independenți și încrezători.

Dacă rolul tău de mamă sau de tată te face uneori anxios, deoarece ți-e frică să greșești, află că nu există pe lumea aceasta un părinte perfect. Când îți însușești această responsabilitate, ai nevoie de sfaturi înțelepte, însă nu întotdeauna ai pe cineva avizat în apropiere care să-ți împărtășească din experiența și cunoștințele sale. Stai, însă, liniștit, pentru că există o mulțime de cărți despre cum să-ți crești copilul. Provocarea este să le alegi pe cele potrivite.

În continuare îți prezentăm 5 dintre cele mai bune titluri de parenting în 2021. Lista cuprinde atât materiale despre lumea fascinantă a celor mici, cât și cărți despre educația copiilor de toate vârstele.

1. Primele 6 săptămâni cu bebe (de Cathryn Curtin)

Primele 6 săptămâni de după naștere sunt baza vieții de părinte cu o gândire pozitivă, încrezător, energic și voios. Acest ghid te va învăța cum să faci față diferitelor provocări și să ai un bebeluș sănătos, fericit și care doarme bine. 

2. Cum să înțeleg emoțiile copilului meu (de Robert Zuili)

Robert Zuili este coach și psiholog clinician certificat, iar în această carte explică părinților într-un mod simplu cum să reacționeze corespunzător la emoțiile celor mici și să le asigure astfel un echilibru emoțional sănătos, atât în prezent, cât și pe viitor.

3. Copiii sunt de neprețuit! Soluții practice (de Barbara Coloroso)

Folosind o abordare practică și sinceră, autoarea le prezintă părinților instrumentele de care au nevoie pentru a le putea oferi celor mici darul disciplinei interioare. Cititorii vor învăța numeroase modalități de rezolvare a conflictelor într-o manieră responsabilă și asumată, însă lipsită de violență.

4. Adolescenți scăpați de sub control: Ghidul părintelui (de Dr. Scott P. Sells)

În această carte găsești răspunsuri la întrebări reale despre relaționarea cu adolescenții scăpați de sub control. Metoda de “iubire dura” este explicată pas cu pas în paginile cărții și ilustrată cu o multitudine de exemple.

5. Creierul copilului pe înțelesul părinților (de Alvaro Bilbao)

Acest manual practic rezumă toate informațiile pe care neuroștiința le oferă părinților și educatorilor. În acest fel, copiii pot fi ajutați să atingă o dezvoltare emoțională și intelectuală completă.