(P) 4 piese vestimentare care îți subliniază feminitatea

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 21 ianuarie 2021, 01:24

Feminitatea este unul dintre atuurile oricăreia dintre noi, de aceea trebuie să ne asigurăm că o evidențiem prin atitudine, dar mai ales prin vestimentație. Este drept că frumusețea vine din interior, însă estetica exteriorului este și ea foarte importantă. 

Indiferent de silueta ta, îți poți pune în evidență feminitatea alegând ținutele potrivite. Iată  care sunt cele 4 piese de îmbrăcăminte care debordează delicatețe și grație!

Rochia cu imprimeu floral  

Dacă nu o ai deja în garderoba ta, completează-ți colecția de rochii de zi cu un model cu print floral. Poate că niciun alt obiect de vestimantație nu omagiază feminitatea așa cum o face o rochie cu imprimeu cu flori. În plus, ai toate motivele să investești într-un model precum acesta, deoarece este foarte versatil și te poate salva în orice situație în care nu știi ce să porți. Unde mai pui că rochiile cu imprimeu floral nu par să se demodeze prea curând, ele fiind de sezoane întregi în preferințele designerilor. Poartă o rochie cu imprimeu floral cu pantofi și sandale elegante, dar și cu balerini sau sneakerși, în funcție de ocazie. 

Cămașa cu volane 

Cămașa este un obiect vestimentar tipic masculin, însă și în istoria sa, ca și acum, femeile au găsit numeroase moduri de a reinventa cămășile astfel încât să le poată adapta stilului lor. Să ne amintim de perioada anilor 1500, atunci când cămășile doamnelor din înalta societate erau accesorizate cu gulere cu volane, denumite gulere italienești sau cu gulere spaniole, cele foarte rigide și înalte. Ei bine, poți aborda și tu o ținută feminină optând pentru o cămașă cu volane, dintr-un material fluid. O poți completa cu o pereche de pantaloni pană pentru birou, cu o fustă conică sau în cloș, plisată, pentru un eveniment special sau cu o pereche de jeanși și balerini pentru a obține o ținută ideală pentru o ieșire în oraș.

Colanții 

Colanții sunt piese vestimentare care subliniază feminitatea în cel mai evident mod! Deși stârnesc o mulțime de controverse, atunci când sunt purtați corect aceștia creează un look cât de poate de feminin și de atractiv. Pentru ținutele de oraș îți recomandăm să alegi colanții realizați din materiale mai groase, pentru a minimiza transparența. De asemenea, optează pentru modelele cu talie înaltă, pe care să le poți purta cu ușurință cu cămăși bagate înăuntru, pentru un plus de stil. Asortează colanții cu cizme de călărie, cu un blazer și cu o pălărie și vei concepe un look care nu poate fi trecut cu vederea de către cei din jur!

Puloverele cu umerii goi 

Vrei să porți o ținută lejeră și călduroasă, dar care să fie în același timp și chic? Asortează-ți jeanșii preferați cu un pulover cu umerii goi. Tricotajele rămân piesele vestimentare de bază din garderoba sezonului rece, însă nu de puține ori tindem să ne mascăm feminitatea sub pulovere supradimensionate. Tocmai pentru a ne păstra feminitatea chiar și când vremea de afară este neprietenoasă, putem alege modele deosebite de pulovere, cum sunt și cele decupate în zona umerilor. 

Fii frumoasă și încrezătoare purtând ținute creative formate din piese vestiementare feminine!