Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Să fii nominalizat la cele mai importante premii din cinematografie nu este un rol deloc uşor, astfel că nici măcar actorii nu îşi pot stăpâni mereu emoţiile.
Associated Press a surprins reacţia actorilor nominalizaţi la premiile Oscar 2011, înscrişi în cea de-a 83-a competiţie a premiilor cinematografiei americane.
Află cum au reacţionat aceştia când au aflat că se află pe lista celor nominalizaţi.
„Menopauza şi o nominalizare sunt nemaipomenite pentru hormoni, la vârsta asta.” – Helena Bonham Carter, nominalizată la categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar”, în filmul „The King’s Speech„
„Sărbătoresc cu colegii iar în prezent mă aflu la trei metri deasupra solului. Nu sunt obişnuit cu acest sentiment de enormă fericire sau cu atâta şampanie la ora asta.” – Colin Firth, nominalizat pentru „cel mai bun actor” cu rolul din „The King’s Speech.”
Întrebată cum va sărbători, actriţa Amy Adams, nominalizată pentru rolul secundar din „The Fighter”: „Voi merge să lucrez, ceea ce este întotdeauna un lucru bun. Este chiar un mod nemaipomenit de a celebra. Când eşti actor, mersul la seviciu este cel mai bun mod prin care poţi sărbători.”
„Nu mă pot opri din râs, mă doare faţa! Şi nici nu am fost lovit de-a binelea, pentru că este destul de copleşitor să realizez ce mi s-a întâmplat.” – Jeremy Renner, nominalizat la „cel mai bun actor în rol secundar” cu rolul din „The Town.”
„Construiam Lego cu fiul meu şi am pierdut noţiunea timpului. Apoi, a început să sune telefonul şi mi-am dat seama că sunt veşti bune. Sunt incredibil de emoţionat. Am crescut urmărind premiile şi nu m-am gândit niciodată că acestea vor fi o realitate în cazul meu.” – Darren Aronofsky, nominalizat pentru „cel mai bun regizor” cu filmul „Black Swan„
„Câinele meu, care are un fel de al şaselea simţ, a fost cel care m-a trezit. Şi ştiam că este semn bun dacă telefonul începe să sune şi mai puţin bun dacă nu suna. Prin urmare, telefonul a început să sune încontiuu, după ce am fost mai întâi trezit de câinele meu” – David O. Russell, nominalizat la cel mai bun regizor cu filmul „The Fighter„
„Această nominalizare este o victorie pentru egalitate în familie (n.r. aluzie la minoritatea numerică masculină, după naşterea celei de-a doua fetiţe). Este tot ceea ce mi-aş fi putut dori mai mult” – Mark Ruffalo, nominalizat pentru rolul din „The Kids Are All Right„
„Noaptea trecută am avut o noapte agitată, iar când m-am trezit, exact când se anunţau nominalizările, nici internetul, nici televizorul nu funcţionau. Am realizat că nici telefonul nu sună şi mi-am zis «of-of»… Dar până la urmă toate au mers bune.” – Trent Reznor, nominalizat pentru „cea mai bună coloană sonoră” din filmul „The Social Network„
„Este o imensă onoare să fiu nominalizat pentru un rol care nu este în limba engleză” – Javier Bardem, nominalizat la „cel mai bun actor” cu rolul din „Biutiful”
„Sunt entuziasmată până la nivelul maxim de euforie. Am impesia că trăiesc un vis. Şi mă simt uşurată că nu am dezamăgit cele câteva milioane de australieni care şi-au dorit să câştig această nominalizăre. La mulţi ani, Australia” (n.r. de ziua naţioanală, sărbătorită pe 26 ianuarie) – Jacki Weaver, nominalizată la „cea mai bună actriţă în rol secundar” în „Animal Kingdom”
„Mi-am dorit să fac filme de la 12 ani, iar această nominalizare la Oscar este o dovadă că visele din copilărie pot deveni realitate. Este extraordinar!” – Tom Hooper, propus pentru „cel mai bun regizor” cu „The King’s Speech”
„Nu vreau să discreditez în niciun fel filmul, dar sunt siguri de asta?! (n.r. membrii juriului Academiei Americane de Film)” – Debra Granik, cu „Winter’s Bone”, porpus la „cel mai bun scenariu adaptat”
„Cu şase nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film şi cel mai bun actor, cred că voi merge să văd acest film (n.r. 127 Hours). Cred că sunt extrem de importante aceste nominaşizări pentru film” – Christian Colson, unul dintre regizorii filmului „127 Hours”
„Ca austrialian, mă simt atât de fericit şi onorat de decizia Academiei pe cât de fericit ar fi trebuit să fi fost personajul meu în momentul rostirii discursului său „logopedic”, când viitorul rege al Angliei s-a iţit pentru o zi” – Geoffrey Rush, „cel mai bun actor în rol secundar” în „The King’s Speech”
„Acum sper doar să se ivească o petrecere la care să pot intra, deşi mă îndoiesc de asta chiar şi în aceste circumstanţe. Pe noi, regizorii, nu ne prea recunoaşte nimeni…” – Dana Brunetti, unul dintre regizorii filmului „The Social Network”