Cele mai scandaloase rochii din istorie

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Despre rochiile frumoase se vorbește tot timpul, dar ce-ar fi să ne amintim de cele mai neinspirate alegeri pe care le-au făcut vedetele de-a lungul timpului? Vezi care sunt cele mai scandaloase rochii din istorie.
Lady Gaga a înfuriat numeroase organizații pentru protecția animalelor, în momentul în care a apărut în rochia de carne, la premiile MTV din 2010. Deși ținuta a fost una șocantă, nu a fost tocmai originală. Jana Sterbak a expus, în 1987, o rochie din carne la Galeriile Naționale din Montreal, pentru a arăta că trupul este efemer. Întrebată de Ellen DeGeneres de ce a purtat rochia de carne, Lady Gaga a explicat că a vrut să își spună punctul de vedere: „în curând, vom avea atâtea drepturi, câtă carne avem pe oasele noastre. Nu sunt o bucată de carne”, potrivit nymag.com.
Cele mai scandaloase rochii din istorie

Rochia de mireasă  purtată de Madonna

Madonna a uimit pe toată lumea la MTV Video Music Awards din 1984, unde a apărut îmbrăcată într-o rochie de mireasă, prinsă în talie cu o curea pe care scria „Boy Toy” (Jucăria Băiatului). E a ales această ținută pentru a interpreta melodia care făcea valuri la acea vreme, „Like a Virgin”Cele mai scandaloase rochii din istorie.
 

Rochia „lebădă” purtată de Bjork

În 2001, cântăreața Bjork a surprins pe toată lumea, când a apărut la Premiile Oscar îmbrăcată într-o rochie în formă de lebădă. Toată lumea a rămas stupefiată și a devenit una dintre cele mai parodiate rochii ale tuturor timpurilor.
Cele mai scandaloase rochii din istorie

Rochia cu pantaloni scurți, purtată de Demi Moore

Demi Moore a apărut la Oscarurile din 1989 îmbrăcată într-un costum cu pantaloni de biciclist și trenă. Oamenii au criticat-o, dar actrița a fost mândră să declare că ea și-a creat ținuta.
Cele mai scandaloase rochii din istorie

Rochia purtată de Cher, la Premiile Oscardin 1986

Cher a uimit la Premiile Oscar din 1986, când a anunțat numele câștigătorului titlului de cel mai bun actor. „După cum vedeți, mi-am primit broșura de la Academie pentru cum să mă îmbrac ca o actriță serioasă”, a declarat ea. De atunci, ținuta ei se află în orice top al celor mai proaste ținute de Oscar.
Cele mai scandaloase rochii din istorie
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton